Dan Bortă

„Dă, Doamne, iarnă, să mă adoarmă,
Să mă îngroape cu tot cu toamnă.
Să cadă albă peste destine,
Să nu mai ştie nimeni de mine.”
(Tatiana Stepa)

S-a născut pe 19 mai 1941, la Suceava. A fost elev al Liceului „Ştefan cel Mare’’ din clasa I şi până în clasa a XI-a, apoi a studiat Matematica la Universitatea din Iaşi şi la cea din Timişoara.
Într-o zi de vară s-a urcat pe bicicletă şi a colindat meleagurile şi, cucerit de frumuseţea locurilor de la Prisaca Dornei, s-a dus până la Câmpulung Moldovenesc, unde a spus că îşi doreşte un post la o şcoală din zonă. Şi aşa a ajuns, pe 16 septembrie 1966, la Moldoviţa. Acolo a întâlnit-o pe Xenia, pentru a care a fost „prinţul ei venit pe un cal alb”, s-a căsătorit cu ea şi şi-au crescut cei doi copii, Sorin şi Adina, până la vârsta şcolii.
În cei 11 ani ca profesor la Moldoviţa şi în cei 31 de ani la Liceul Economic din Suceava a dezvăluit fascinaţia pentru matematică multor elevi. „Ne-a învăţat să gândim, dar ne-a şi educat în multe feluri şi ne-a ajutat, mai apoi, în viaţă”, a spus o fostă elevă. „A fost un gentleman”, a spus un fost elev. Colegii şi prietenii din generaţia lui l-au văzut ca pe „un om deosebit”, „un om tare bun”, „un om distins” sau ca pe „cel mai nobil om din câţi am cunoscut”.
S-a condus toată viaţa după principii clare pe care şi le-a asumat deplin. A fost blând, discret, modest, corect şi cinstit. Cu un tact şi o fineţe rar întâlnite. Suferea mult când cineva era nedreptăţit sau rănit. Îşi preţuia prietenii. A fost preţuit şi admirat pentru calmul şi bunătatea lui. De prieteni, de colegi, de elevi, de cunoscuţi. Mai degrabă tăcut, dar foarte prezent, cu o minte alertă, cu o judecată dreaptă şi cu un umor ce dădea un farmec special conversaţiilor cu el. Un om cu multă răbdare şi care parcă avea tot timpul din lume.
Un bărbat puternic şi blând, cu o adâncă simţire pentru semeni şi o dragoste nesfârşită pentru natură. Pescuia, colinda munţii şi pădurile, se bucura cu nesaţ de tainele şi roadele naturii, de privelişti şi de anotimpuri. A iubit sportul şi toate manifestările înalte ale spiritului.
Şi-a petrecut ultimii ani bucurându-se tot mai mult de natură, de familie şi de revederile cu foşti colegi şi elevi, şi s-a legat mai strâns de locurile Câmpulungului.
Trupul lui e acum în pământul Câmpulungului. Sufletul lui urcă la ceruri. Spiritul lui trăieşte în fiecare dintre noi cei ce l-am cunoscut, admirat şi îndrăgit. Toţi cei pe care Dan Bortă i-a atins în felul lui discret şi durabil pot purta mai departe lucrarea lui în această lume.
S-a dus dintre noi. Şi, odată cu el, dispar din această lume vocea lui, mersul lui, privirea lui, gesturi, gânduri şi vise care erau numai ale lui. Dar noi rămânem mai bogaţi. Puteţi coborî chiar acum în inimile dumneavoastră pentru a privi, încă o dată, comorile pe care le aveţi de la întâlnirea cu Dan Bortă în viaţa dumneavoastră. Luaţi-vă timp. Aveţi tot timpul din lume, acum.
                       
Adina Paula Bortă