Marile centre comerciale dar şi principalele supermarketuri din municipiul Suceava vor avea uşile deschise chiar şi în ultima zi a anului, pentru cei care mai au de făcut cumpărături pentru Revelion, fie că este vorba de produse alimentare, băuturi, haine sau cadouri pentru cei dragi.
În prima zi a anului toate centrele comerciale şi magazinele vor fi închise, dar de luni, 2 ianuarie, toate se vor redeschide, dar după un program special.
Iulius Mall Suceava
Magazinele centrului comercial vor fi deschise mâine, 31 decembrie, de la ora 10.00 până la ora 18.00.
Acestea vor fi redeschise de pe 2 ianuarie 2012, dar de la ora 12.00 până la 22.00.
Auchan Suceava
Magazinul Auchan din Iulius Mall Suceava va fi deschis pe 31 decembrie între orele 08.00 – 18.00, iar după o scurtă pauză, pe 1 ianuarie, va fi redeschis, dar numai între orele 12.00 – 20.00.
Shopping City Suceava
Sâmbătă, magazinele centrului comercial Shopping City Suceava sunt deschise după un program mai scurt decât de obicei, în intervalul orar 09.00 – 18.00.
Acestea vor fi redeschise de pe 2 ianuarie, începând cu ora 10.00 şi până la ora 21.00.
Carrefour
Supermarketul Carrefour, din Shopping City Suceava, este deschis în ultima zi a anului în intervalul orar 08.00 – 18.00, va fi închis pe 1 ianuarie şi se va redeschide pe 2 ianuarie, de la ora 12.00 până la ora 20.00.
Galleria Mall
Centul comercial Galleria, de la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, este deschis mâine, 31 decembrie, de la ora 09.00 la 18.00, iar luni, 2 ianuarie, va fi deschis de la 10.00 la 20.00.
Kaufland
În ultima zi din an, hipermarketul Kaufland, de pe strada Universităţii, va fi deschis cumpărătorilor în intervalul orar 07.00 – 19.00, pe 1 ianuarie va fi închis, pentru a se redeschide pe 2 ianuarie, de la 11.00 până la 18.00.
Lidl
Recent inauguratul supermarket Lidl, de la baza cartierului Obcini, este deschis mâine, 31 decembrie, de la ora 08.00 până la 19.00, iar după pauza din prima zi a anului, îşi va redeschide porţile de luni, 2 ianuarie, începând cu ora 09.00 şi până la 17.00.
Metro
Clienţii magazinului Metro sunt aşteptaţi pe 31 decembrie începând cu ora 06.00, dar programul se va încheia la ora 16.00. Pe 2 ianuarie, magazinul Metro va fi redeschis, în intervalul orar 08.00 – 16.00.
Selgros
Ultimele cumpărături din acest an la Selgros pot fi făcute în intervalul orar 06.00 – 16.00. Hipermarketul va fi redeschis pe 2 ianuarie, între orele 07.00 - 22.00.
Real
În ultima zi a anului 2011, centrul comercial Real, amenajat în Şcheia, va primi clienţii până la ora 20.00, pe 1 ianuarie va fi închis, iar din 2 ianuarie va reveni la programul normal de funcţionare.
Centrul Comercial Bazar
Persoanele interesate de produsele din Bazarul Sucevei vor putea face cumpărături de ultim moment şi sâmbătă, după programul obişnuit de funcţionare. În schimb, Bazarul va fi închis în zilele de duminică şi luni, adică 1 şi 2 ianuarie.