Cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, instituite prin Legea 425/2011, Primăria municipiului Fălticeni, în colaborare cu Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni şi Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă Suceava, a organizat joi, 22 decembrie, ceremonii de depunere de coroane de flori.
La “Monumentul Eroilor Revoluţiei” de pe strada 2 Grăniceri a avut loc un ceremonial militar, după care au fost depuse coroane de flori din partea administraţiei publice locale, a Asociaţiei Veteranilor de Război, a Asociaţiei Cadrelor Militare în Retragere, a reprezentanţilor partidelor politice.
Comemorarea eroilor din Fălticeni ucişi în 1989
În curtea Catedralei Ortodoxe pe stil vechi “Constantin şi Elena”, la mormântul eroului Ion Bute, împuşcat pe 24 decembrie, în timp ce se afla în misiune în Arad, preotul paroh Sebastian Mogîrzan a oficiat o slujbă de pomenire a martirilor Revoluţiei în prezenţa tatălui eroului, a primarului Vasile Tofan şi a altor oficialităţi locale. A urmat o depunere de coroane din partea Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava - Detaşamentului Ordine Publică Jandarmi Fălticeni.
Cimitirul Oprişeni este locul de odihnă al celui de-al doilea erou din Fălticeni căzut în Revoluţie, Ionel Pascal. Şi pentru el a fost oficiată în prezenţa familiei şi a autorităţilor locale o slujbă de pomenire de către pr. militar Cătălin Simion, după care au fost depuse coroane de flori din partea Poliţiei Municipiului Fălticeni şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava - Detaşamentului de Pompieri Fălticeni.
Cadre evidenţiate de la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni şi Detaşamentul pentru Situaţii de Urgenţă Fălticeni au asigurat serviciile de gardă şi au prezentat onorul militar la Monumentul Eroilor din strada 2 Grăniceri şi la mormintele celor doi eroi.
Eroul Mihailovici Constantin Puiudin Cornu Luncii a fost şi el comemorat
Asociaţia Cultul Eroilor, filiala Suceava, prin preşedintele colonel. (r) Niga Nicolae şi prim-vicepreşedinte M.M.Pr. Davidel Dumitru, împreună cu şcoala din Cornu Luncii, biserica şi administraţia locală au organizat şi anul acesta comemorarea, pe 22 decembrie, a eroului Mihailovici Constantin Puiu, din comuna Cornu Luncii.
La mormântul eroului a avut loc o slujbă de pomenire, ocazie cu care preotul Florea Gabriel a prezentat biografia lui Puiu, cu care a copilărit. Elevii şcolii generale din Cornu Luncii, coordonaţi de directorul profesor Iacob Petrişor, au prezentat un program artistic adecvat evenimentului.
În finalul ceremoniei, la mormântul eroului au fost depuse coroane din partea Asociaţiei Cultul Eroilor, a Primăriei Cornu Luncii şi a şcolii din comună. Pe toată perioada comemorării, la mormântul eroului s-a aflat o gardă de onoare aparţinând de ISU Fălticeni.
Pe plăcile comemorative ale monumentului eroilor revoluţiei din Bucureşti, din cei peste 1.100 de militari căzuţi în revoluţie pentru o cauză sfântă, libertatea şi demnitatea neamului românesc, la numărul 32 este dăltuit în granit numele sergentului major Mihailovici Constantin Puiu din comuna Cornu Luncii, judeţul Suceava, un tânăr de numai 22 de ani care după terminarea şcolii militare din Sibiu, specialitatea chimie militară, cu rezultate deosebite, a fost repartizat la Ministerul Apărării Naţionale, unde dorea să îşi clădească o carieră, dar care a căzut la datorie pentru apărarea libertăţii şi integrităţii neamului.