Ministerul Sănătăţii va asigura continuitatea finanţării construcţiei noului Spital Municipal Fălticeni, precum şi reabilitarea şi modernizarea secţiei de obstetrică-ginecologie şi neonatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, a anunţat deputatul PD-L de Suceava, Dan Gabriel Gospodaru.
Parlamentarul democrat-liberal a subliniat că în ceea ce priveşte construcţia Spitalului Fălticeni, o noutate va fi aceea că nu se vor mai transfera către administraţia locală într-o singură tranşă banii pentru continuarea investiţiei, ci în mod eşalonat, în măsura în care primăria va finaliza procedurile de achiziţie publică şi va încheia contractele de execuţie pentru anumite categorii de lucrări. În acest fel, a spus Gospodaru, se va evita situaţia înregistrată în cursul acestui an, când soluţionarea tardivă a unor contestaţii depuse în cadrul procedurilor de achiziţie publică a dus la imposibilitatea utilizării celei mai mari părţi din banii alocaţi acestui obiectiv.
“Aceşti bani vor fi realocaţi de către Ministerul Sănătăţii în cursul anului 2012, însă conform principiului menţionat anterior”, a precizat Gospodaru. El a arătat că prin programul ”Reforma sectorului sanitar – faza a II-a”, în valoare de 60 milioane euro, finanţat prin două împrumuturi externe acordate de BEI şi BIRD, se va asigura reabilitarea şi modernizarea secţiilor de obstetrică-ginecologie şi neonatologie din 22 spitale, printre care şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, care va avea alocată în acest sens suma de aproximativ 1,7 milioane euro. De asemenea, în acest program este inclusă şi secţia de Ginecologie a Spitalul Municipal Rădăuţi, cu o finanţare de aproximativ 1,1 milioane euro.
Gospodaru a declarat: “Investiţiile pe care le-am menţionat mai sus asigură continuitate în modernizarea infrastructurii sanitare a judeţului Suceava, începută de Guvernul PD-L din anul 2009. Aş dori să subliniez faptul că doar în cursul anului 2011, valoarea investiţiilor derulate la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, cu finanţare de la bugetul Ministerului Sănătăţii, au depăşit suma de două milioane euro, iar cele derulate la spitalele din Rădăuţi, Siret, Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc au fost în valoare de peste un milion de euro. Trebuie să remarc aici implicarea preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, şi a secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Irimie, fără de care judeţul Suceava nu ar beneficiat de fonduri consistente în sectorul sanitar”.