Peste o mie de humoreni au participat marţi seară la deschiderea Târgului de Crăciun din Gura Humorului, precum şi la aprinderea luminilor din bradul amplasat în centrul oraşului.
Startul evenimentelor organizate de sărbătorile de iarnă în Gura Humorului a fost dat marţi, la ora 15:00, când la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina a fost vernisată expoziţia de icoane „Hristos se Naşte, slăviţi-L!”, după care pe scena amplasată în apropierea muzeului a început un concert de colinde.
Aşa cum a declarat primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, marţi seara au avut loc mai multe evenimente, printre care deschiderea Orăşelului Copiilor, în parcul central al oraşului, precum şi a Târgului de Crăciun, în cadrul căruia meşteşugarii şi artizanii humoreni îşi expun produsele.
Unul dintre evenimentele cele mai aşteptate, în special de către copii, a fost sosirea lui Moş Crăciun, care a fost adus în mijlocul copiilor de un trenuleţ împodobit cu instalaţii luminoase. Moş Crăciun a fost cel care a dat startul focurilor de artificii, după care toţi cei prezenţi au asistat la aprinderea bradului de Crăciun din centrul Oraşului Gura Humorului. După acest moment, a venit rândul lui Moş Crăciun să le ofere cadouri celor mai mici dintre humoreni, peste o mie de copii primind dulciuri, fructe şi alte produse.
„În perioada Sărbătorilor de Iarnă, la Gura Humorului o să fie o nebunie frumoasă. O să fie în permanenţă câte ceva de văzut. Avem o scenă amplasată în apropierea muzeului, unde zilnic, timp de două ore, vor fi organizate spectacole de colinde şi urături”, a spus Marius Ursaciuc. El a spus că în noaptea de Revelion îi aşteaptă pe humoreni, dar şi pe turişti în centrul oraşului, în jurul bradului, pentru a sărbători trecerea într-un nou an şi pentru a asista la un foc de artificii.
Pensiunile din Gura Humorului sunt pline de Revelion
Făcând referire la numărul de turişti care vor vizita Gura Humorului,
Marius Ursaciuc a declarat că pensiunile şi hotelurile sunt ocupate în totalitate în perioada Revelionului, în timp ce de Crăciun, gradul de ocupare este de peste 80%.
Ursaciuc a spus că turiştii vor avea la dispoziţie pârtia de schi şi cea pentru sănii din parcul Ariniş. „De Crăciun şi de Anul Nou se va schia la Gura Humorului şi va fi deschisă şi pârtia pentru sanie. Am început să înzăpezim pârtia de sanie şi se va schia pe o porţiune din pârtie. Dacă ne va ajuta vremea şi va ninge, atunci se va putea schia pe toată pârtia”, a declarat Marius Ursaciuc.