Elevii clasei a XI-a A de la Colegiul Naţional ”Dragoş Vodă” din Câmpulung Moldovenesc oferă trei zile de spectacol în scop umanitar. Spectacolele sunt susţinute numai de elevi, primul având loc vineri, următoarele fiind programate în această săptămână, luni şi marţi, la sala de spectacole din incinta colegiului.
Cele trei spectacole au ca scop colectarea de fonduri în urma vânzării biletelor de intrare. Costul unui bilet este de 3 lei pentru spectatorii din afara colegiului organizator şi, spre deosebire de alte situaţii în care organizatorii au acces gratuit, elevii şi profesorii de la Colegiul ”Dragoş Vodă” vor plăti pentru biletul de intrare 5 lei, pentru a dovedi că doresc să contribuie mai consistent la colecta de fonduri.
Banii strânşi din vânzarea biletelor la cele trei spectacole vor fi utilizaţi parţial pentru sprijinirea unor familii nevoiaşe iar restul pentru micul muzeu etnografic amenajat în colegiu.