Săptămâna trecută, în trei comune din judeţul Suceava a fost organizat un târg de locuri de muncă în domeniul turismului. În urma evenimentului, 15 oameni aflaţi în căutarea unui serviciu au fost angajaţi pe posturile de ospătar, muncitor necalificat, vânzător şi şofer.
Târgul de joburi s-a desfăşurat în Crucea, Mănăstirea Humorului şi Frumosu, în cadrul proiectului „JobNet Turism – Turismul rural, o alternativă viabilă de dezvoltare socio-economică în nordul României”, proiect în care Agenţia de Şomaj din Suceava şi cea din Maramureş sunt partenere.
Anca Capverde, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava, a declarat: „La bursă au participat persoane neocupate din cele trei zone, şomeri care au participat la cursurile de bucătar şi ospătar organizate în cadrul proiectului, precum şi 35 de angajatori care au oferit locuri de muncă în domeniul turismului”.
În cadrul proiectului vor mai fi pregătiţi şomeri din mediul rural în meseriile de ghid montan, ghid turistic, cameristă, barman, manager de proiect şi manager achiziţii publice. Pentru încadrarea în muncă a celor care au urmat cursuri se vor mai organiza în perioada următoare cinci târguri de locuri de muncă.
Conform statisticilor AJOFM Suceava, din numărul total de şomeri din judeţ (11.242 de persoane) 64% sunt din mediul rural.
Cursurile s-au organizat în perioada în care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a împlinit 13 ani de activitate.