Sucevenii vor putea decide ce măsuri să fie luate pentru rezolvarea problemei câinilor vagabonzi, prin participarea la adunările generale ale asociaţiilor de proprietari, care vor avea loc în prima parte a anului viitor.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a propus această soluţie în cadrul şedinţei lunare cu conducerea asociaţiilor de proprietari, care a avut loc ieri, solicitând sprijinul preşedinţilor şi administratorilor pentru ca un număr cât mai mare de oameni să fie prezenţi la adunările generale şi să îşi exprime punctul de vedere.
Ion Lungu le-a explicat care sunt intențiile municipalității: “Vrem să strângem câinii fără stăpân de pe străzi. Avem o strategie pe care o putem pune în practică de anul viitor, dacă asta e voinţa populaţiei. În Suceava sunt aproximativ 3.000 de câini fără stăpân, jumătate sunt în adăpostul din lunca Sucevei și jumătate pe străzi. Vrem să mai amenajăm un adăpost nou, în care să poată fi duși câinii de pe străzi. Sterilizarea și readucerea lor pe stradă nu rezolvă în nici un fel problema. Sunt mai hotărât ca niciodată să rezolvăm această problemă, pentru că indiferent de câte modernizări am aduce noi orașului, câtă vreme e plin de câini comunitari pe străzi, nu putem avea aspectul unui orașcivilizat”.
Dacă sucevenii vor vota pentru strângerea câinilor de pe străzi, până la finele lunii februarie, în luna martie ar urma să fie făcută o inventariere în teren a patrupedelor fără stăpân, pentru a se vedea care ar fi capacitatea necesară unui nou adăpost, actualul fiind deja suprapopulat.
„În condițiile în care noul adăpost ar fi finalizat pe 30 iunie, câinii de pe străzi pot fi strânși până la finele lunii septembrie”, a spus Ion Lungu.
Pentru că Primăria Suceava nu are în subordine decât patru hingheri și un medic veterinar, iar angajări nu pot fi făcute, pentru a grăbi procesul de curățare a străzilor de câini comunitari, această activitate ar putea fi încredințată unei firme.
Reprezentanții asociațiilor de proprietari, de acord cu soluţiile propuse
Primarul Sucevei a adăugat: „Sunt convins că o majoritate covârșitoare a populației, cel puțin 70-80% dintre suceveni, doreşte să fie rezolvată această problemă, iar câinii de pe străzi să nu mai fie un pericol pentru sănătatea populației și să creeze disconfort. Ei au ajuns să reprezinte un pericol pentru copii, bătrâni, dar și pentru adulţi. Avem o mulțime de persoane mușcate de câinii de pe străzi, pot fi transmise prin intermediul lor o mulțime de boli... Ce-i care vor să iubească animalele nu au decât să o facă la adăpost, unde le pot hrăni și îngriji”.
Propunerea a fost salutată de reprezentanții asociațiilor de proprietari, care s-au declarat pe deplin de acord cu soluțiile propuse, mai ales că adeseori se confruntă cu nemulțumirea locatarilor deranjați nu doar de câinii de pe străzi, ci și de cei care sunt crescuți, în număr mare, în apartamente, de unii locatari, cărora nu le pasă de disconfortul creat vecinilor.
Întrebările la care au de răspuns sucevenii
Consultarea publică a populației va avea loc în lunile ianuarie și februarie, acțiunea urmând să fie coordonată de viceprimarul Lucian Harșovschi, care va fi prezent la majoritatea adunărilor generale de la cele 105 asociații de proprietari.
Cele trei întrebări la care vor avea de răspuns sucevenii sunt:
1. Sunteţi de acord cu capturarea câinilor vagabonzi, sterilizarea lor şi păstrarea în padocurile amenajate de primărie?
2. Sunteţi de acord cu capturarea câinilor vagabonzi, sterilizarea lor şi retrimiterea lor pe domeniul public?
3. Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor fără stăpân care sunt bolnavi, periculoşi sau agresivi?
La fiecare din aceste trei întrebări se poate răspunde doar cu “Da” sau “Nu”.
(14 dec 2011, 11:22:46
EUTANASIEREA CAINILOR fara stapan care sunt BOLNAVI PERICULOSI sau AGRESIVI...si cu restu ce facem .???? pana la urma tot ii pastram nu??? Cati dintre cainii vagabonti sunt agresivi si bolnavi??? doar un 10-20%. Cu restu ce facem ??? Eu sunt de acord cu eutanasiera tuturor cainilor...