Tupeul hoţilor de fier pune îi în pericol pe cei care circulă cu autoturismele pe strada Cernăuţi, modernizată anul trecut.
Dacă până acum furtul capacelor de canal era sportul lor preferat, după ce acestea au fost înlocuite şi au fost luate măsuri să nu poată fi scoase prea uşor, cei care trăiesc din vânzarea fierului vechi şi a altor metale, procurate adeseori prin furturi, s-au reprofilat pe indicatoarele rutiere. Mai exact, acestea au început să dispară cu tot cu stâlpii metalici cu care au fost înfipte în beton, fiind tăiate sau rupte, după îndoiri repetate.
Ţinta hoţilor de fier sau a unor colecţionari mai excentrici, de indicatoare rutiere, au devenit semnele de atenţionare montate în scuarele de pe mijlocul străzii, care au fost făcute pentru a uşura trecerea pietonilor.
Acele plăcuţe indicatoare, acoperite cu vopsea reflectorizantă, au ca scop atenţionarea şoferilor, mai ales pe timp de noapte, asupra existenţei scuarelor.
De-a lungul străzii, indicatoarele au dispărut din mai multe scuare, la unele fiind luate ambele plăcuţe indicatoare (montate pentru a fi vizibile pentru ambele sensuri de mers), în vreme ce la altele a dispărut doar câte unul.
Reprezentanţii Primăriei Suceava, unde dispariţia acestora nu era încă semnalată, au spus că vor verifica în teren, să vadă câte indicatoare au dispărut, pentru ca în decursul anului viitor să poată fi înlocuite.
( 9 dec 2011, 13:40:49