Fondurile pentru sistemul sanitar sucevean au fost suplimentate în urma rectificării bugetare, a informat ieri preşedintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, Cristi Bleorţu, cu precizarea că banii acoperă necesarul pentru luna decembrie.
„Au fost alocate fonduri suplimentare pentru medicii de familie şi cei specialişti, laboratoarele de analize medicale, de radiologie şi imagistică medicală, farmacii şi spitale”, a declarat şeful CAS.
El a subliniat că pentru medicii de familie a fost alocată suma de 2,5 milioane lei, pentru medicii de specialitate suma de 588.000 lei, iar pentru analizele medicale, investigaţiile de radiologie şi imagistică medicală suma de 303.000 lei, fondurile ajungând până la finele anului.
Pentru spitale fondurile au fost majorate cu 12,2 milioane lei, iar pentru medicamentele compensate şi gratuite cu şase milioane de lei. Cristi Bleorţu a declarat: „Fondurile alocate la rectificarea bugetară pentru spitale asigură şi pentru luna decembrie o finanţare la acelaşi nivel cu lunile anterioare, finanţare care permite acoperirea necesarului de servicii medicale spitaliceşti în totalitate. Prin această suplimentare, bugetul alocat spitalelor de CAS Suceava în 2011 a ajuns la suma de 130 milioane de lei. Pentru medicamentele compensate şi gratuite, suplimentarea de la bugetul de stat permite eliberarea medicamentelor pe parcursul întregii luni. Prin această majorare, bugetul alocat medicamentelor în 2011 a ajuns la suma de 80 milioane de lei”.