Zeci de familii, „îngropate” de vii sub un munte de praf

Un nor de praf ascunde vederii casele cenuşii, oamenii de pe stradă şi chiar copacii. Dacă faci greşeala să vorbeşti atunci când o maşină de mare tonaj trece pe lângă tine, vei simţi din plin praful ce-ţi scrâşneşte printre dinţi, în vreme ce faţa îţi va fi acoperită oricum cu o mască de praf.

După ce norul de praf se risipeşte, priveliştea din jur e la fel de cenuşie şi mohorâtă, pentru că praful ridicat de pe stradă s-a depus pe tot ce e în jur, în straturi groase, care ascund culoarea caselor, a gardurilor şi chiar a ierbii.

Vitezomanii

Coşmarul zecilor de familii care locuiesc pe strada Aurel Vlaicu din cartierul sucevean Iţcani a apărut după ce strada a început să fie din ce în ce mai circulată, atât de maşini de mare tonaj, care lucrează pentru societăţile de construcţii şi cele comerciale din zonă, cât şi de autoturismele care folosesc acel drum de ţară pentru că face legătura cu drumul european E 85.

Deşi există indicatoare de limitare a vitezei la 30 de km pe oră, camioanele încărcate cu materiale de construcţii, furgonetele şi autoturismele “zboară” pe uliţă, cu cel puţin 60-70 km pe oră, stârnind nori de praf care se ridică în văzduh, depăşind înălţimea caselor.

Din cauza vitezei cu care circulă maşinile, oamenilor le e frică să îşi lase copiii să meargă singuri pe stradă, ba chiar se tem că, într-o zi, se vor trezi cu un camion înfipt cu botul în zidul casei.

“Până acum am găsit două la mine în grădină”, mărturiseşte un bărbat care, împreună cu vecinii săi, pentru a se proteja cât de cât, a ridicat pe marginea drumului un fel de barieră din pietre, bucăţi de stâlpi şi fragmente de ziduri.

Moartea în particule fine

În fiecare zi, zecile de familii care locuiesc aici sunt expuse pericolului de a se îmbolnăvi, putând dezvolta de la simple alergii la boli grave, incurabile, din cauza cantităţii foarte mare de praf pe care o inspiră.

Conform statisticilor, omul inhalează în medie, într-o zi, 15-25 metri cubi de aer, în timp ce consumul de apă nu depăşeşte de obicei 2,5 kg, iar cel de alimente 1,5 kg. Rezultă clar importanţa pentru sănătate a compoziţiei aerului atmosferic, mai ales că bariera pulmonară reţine numai în mică măsură substanţele pătrunse până la nivelul alveolei, odată cu aerul inspirat.

Raluca Burlacu are doi copii mici, pe care zilnic, fie că-i vară, fie că-i iarnă, trebuie să-i trimită la grădiniţă şi la şcoală cu fularul înfăşurat în jurul capului, să le acopere gura şi nasul, pentru a-i feri cât de cât de praful care le poate fi fatal.

“Aerul este irespirabil... Am doi băieţi, dar în zonă sunt 40 de copii, cărora le este foarte greu să pornească spre şcoală sau grădiniţă într-un asemenea mediu. Al meu are bronşită sub formă de astm, imediat cum inhalează praf i se declanşează boala şi intră în criză. Ar fi dezastru dacă nu ar avea mereu medicamentele la el. La spital ne cunosc deja, la cât de des suntem prezenţi acolo din cauza acestor probleme”, povesteşte Raluca Burlacu, care a ajuns să regrete că a construit casa acolo, într-un loc foarte liniştit, dar care s-a transformat într-un coşmar pentru ei.

Crengile desfrunzite ale copacilor din curte sunt acoperite de praf, care e şi mai vizibil pe gardul de lemn, unde stratul de praf e gros de aproape un deget.

Făcând haz de necaz, Raluca Burlacu spune că se simte de parcă ar trăi pe Lună:

“Terenul arată selenar. Vegetaţia e acoperită de stratul gros de praf, fructele din copaci şi legumele din grădină la fel, iar aerul este irespirabil”.

Efectele directe ale expunerii la agenţi poluanţi  precum praful, care adeseori este încărcat cu diverşi compuşi  dăunători organismului, duc la creşterea numărului de îmbolnăviri  şi chiar a mortalităţii populaţiei.

Turişti fugăriţi

Pentru cei veniţi să descopere mereu surprinzătoarea Românie, experienţa trăită pe strada Aurel Vlaicu, unde există şi o unitate de cazare de tip hostel, încadrată într-un circuit internaţional, nu este deloc una de uitat. Georgeta Luţac spune că dacă ar fi ştiut ce o să păţească din cauza lipsei de interes a autorităţilor, nu s-ar mai fi apucat de construit în acea zonă:

“Am turişti din toată lumea, dar lumea fuge din cauza prafului. Am terasă frumoasă în spate, dar nu poate sta nimeni din cauza prafului. Intră toţi buluc în casă când trece o maşină”.

Zona de campare pentru cei care vin să stea în corturi este pustie, ultimii temerari, care s-au încumetat să înnopteze acolo, dând bir cu fugiţii, după numai o noapte, după ce au fost zguduiţi de trecerea camioanelor şi betonierelor, dar şi acoperiţi de praf.

Case crăpate şi geamuri sparte

În lipsa unui drum asfaltat sau betonat, dar şi a bunului-simţ al celor care trec pe acolo val-vârtej, stârnind nori de praf, locuitorii din zonă s-au trezit cu noi probleme – pereţi crăpaţi şi geamuri sparte.

“Nouă ne crapă casele. Dacă pun un pahar de apă în casă şi trece o maşină tremură apa”, spune un bărbat, privind cu obidă la un camion care tocmai trecea pe stradă, cu viteză, fără ca şoferului să-i pese că-i va acoperi cu praf pe oamenii adunaţi în stradă.

“În fiecare zi spăl pe terasă. Nu am unde pune o haină la uscat. O pun curată şi o iau cu miros de praf, de nu se poate îmbrăca”, spune o femeie în vârstă.

“Verdeaţa, care trebuia să fie verde, este praf, gros de două degete. Am pus 85 de copaci, dar în fiecare an trebuie să înlocuiesc câte doi”, spune un alt bărbat, din mulţimea adunată în stradă, să-şi reverse nemulţumirile.

“Nu se poate aşa, dacă vă uitaţi în lumină să vedeţi cum pluteşte praful prin casă, deşi ieri am şters pe jos”, spune o altă femeie, arătându-ne şi geamurile crăpate de pietrele sărite de pe drum, de sub roţile maşinilor care trec în viteză.

“Pot eu lăsa copiii afară să se joace? Când trece câte o maşină te îneacă de praf. Zici că-i ceaţă, nu vezi nimic în jur”, spune mama a doi copii.

Fiecare dintre ei are nemulţumirile proprii faţă de praful care le-a dat peste cap viaţa liniştită, de vreo doi-trei ani, de când numărul maşinilor care trec pe acolo a crescut foarte mult.

Praful le-a schimbat viaţa, le-a luat zâmbetul de pe faţă (cum poţi zâmbi într-un nor de praf?), le-a luat verdele ierbii şi al copacilor, culoarea legumelor şi fructelor din grădină, culoarea caselor, gardurilor şi acoperişurilor, li se aşterne la geamuri şi pe antenele de televiziune ca un strat de omăt, acoperă clanţele uşilor şi obiectele din curte. I-ar acoperi şi pe ei, dacă nu s-ar scutura, nevoiţi să meargă mai departe, şi dacă nu ar ridica din când în când în aer pumnul închis – o revoltă a neputinţei, către mastodonţii pe roţi care trec pe uliţa lor, căreia îi zice stradă, răscolind iar şi iar praful drumului.