Delicii culinare, băuturi tradiţionale, costume populare, imagini reprezentative şi mai ales oameni interesanţi, dornici să te ajute să descoperi ţara lor, cu cultura şi tradiţiile proprii, aceasta a fost reţeta unei întâlniri inter-culturale care a avut loc ieri după-amiază, la Iulius Mall Suceava.
Evenimentul intitulat Global Village, organizat de cea mai mare organizaţie de tineri din lume, AIESEC, a întrunit reprezentanţi din 12 ţări, tineri studenţi, majoritatea veniţi de la mare distanţă, pentru a-i cunoaşte pe suceveni, dar şi pentru a le oferi informaţii despre ei şi ţara lor.
Aceştia au organizat, la etajul centrului comercial, standuri expoziţionale, cu degustare, pentru produsele lor tradiţionale, dar şi cu obiecte, imagini şi simboluri din ţara lor de baştină.
Deşi bucatele româneşti, expuse la primul stand, de gospodine îmbrăcate în costume tradiţionale, arătau îmbietor, dornici să exploreze şi alte gusturi, sucevenii s-au perindat mai degrabă pe la standurile celorlalte ţări.
Bulgaria i-a servit cu o plăcintă tradiţională cu brânză, Grecia, cu ai săi reprezentanţi primitori şi veseli, i-a servit cu salată de legume, cu ţaţichi, stropită bine cu aromatul ouzo, băutura lor tradiţională, în vreme ce Lituania le oferea o mâncărică cu cartofi şi mazăre, dar şi posibilitatea de a admira ţara printr-un filmuleţ proiectat pe un laptop.
Reprezentanţii Tunisiei s-au amuzat urmărind reacţiile celor care s-au încumetat să guste sosul lor special, Harissa, unul dintre cele mai iuţi sosuri din lume, pe bază de ardei iuţi, dar, în acelaşi timp, le-au oferit posibilitatea de a gusta numeroase alte preparate interesante din nordul Africii.
Turcia a avut de asemenea un stand plin de bunătăţi precum patates, mercimek, kus-kus şi helva, servite de tinere brunete, zâmbitoare, cu ochi migdalaţi.
De la standul Franţei nu putea lipsi vinul franţuzesc, brânza Camembert, gustările cu baghete, dar şi dulciurile, în vreme ce veselii reprezentanţi ai Galiciei, o comunitate autonomă din Spania, au încântat lumea cu sangria – băutura lor tradiţională, tortillas şi paella.
Ucraina a fost prezentă nu doar cu fete frumoase, ci şi cu preparate de post făcute în forme amuzante, precum o salată de fasole sub formă de om de zăpadă, dar şi cu o ruladă cu carne care a dispărut imediat, sub asaltul pofticioşilor.
Egiptul a fost prezent cu o mumie vie şi cu pâiniţe coapte pe vatră, Italia cu nelipsitele paste, dar şi cu felii de pâine unse cu ciocolată, Malaysia cu diferite preparate pe bază de orez, iar SUA cu chipsuri, pop-corn, hamburger şi biscuiţi umpluţi.
Pe rând, tinerii veniţi din alte ţări au fost prezentaţi publicului, apoi aceştia s-au perindat de la un stand la altul, gustând şi ei din deliciile culinare ale altor ţări, împrietenindu-se şi distrându-se împreună, pentru ca apoi, să danseze cu toţii pe o melodie românească, Lele, în aplauzele spectatorilor.
( 5 dec 2011, 11:59:15