Un tânăr în vârstă de 23 de ani a adormit în magazinul în care intrase prin efracţie, poliţiştii găsindu-l pe un scaun, după tejghea.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00, Gheorghe F., administratorul unui magazin de materiale de construcţii din Broşteni, a sesizat poliţia că un individ necunoscut a pătruns prin efracţie în societatea sa. El a relatat cum a observat că luminile de control din magazin sunt stinse, iar în interior, pe un scaun, după tejghea, se află un individ care doarme.
O patrulă de la Poliţia Broşteni a ajuns în scurt timp la faţa locului, agenţii, însoţiţi de gestionar şi de un martor, pătrunzând în magazin şi trezindu-l pe individul din scaun, identificat în persoana localnicului Marius P., de 23 de ani, cunoscut ca recidivist. Tânărul, precizează poliţia, era în stare avansată de ebrietate. Asupra acestuia a fost găsită suma de 166 de lei, pe care o luase din sertarul casei de marcat, precum şi un telefon mobil, aparţinând societăţii.
Ancheta poliţiei a mai stabilit că autorul a pătruns mai întâi într-o magazie de materiale de construcţii prin îndepărtarea unor coli de rigips, de aici intrând în magazin, pe care îl ştia foarte bine deoarece cu mai mult timp în urmă a lucrat la societate ca zilier.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava „magazinul de materiale de construcţii nu este asigurat cu pază pe timp de noapte şi nu este prevăzut cu sisteme de supraveghere. Prejudiciul creat prin săvârşirea infracţiunii este în valoare aproximativă de 366 lei şi a fost recuperat în totalitate”.
Autorul s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunea de furt calificat.