Magistraţii suceveni au dat o decizie finală în dosarul care-l priveşte pe comisarul Mugurel Cristian Străchinescu, fost angajat al Serviciului Public Comunitar Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava. Ultimul episod s-a consumat la Curtea de Apel Suceava, care a admis parţial recursul formulat de ofiţer, însă principalele prevederi au rămas în picioare. Mai exact, este vorba de condamnarea la cinci luni cu suspendare, la care se mai adaugă şi o perioadă de încercare.
Străchinescu a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, uz de fals şi participaţie improprie la fals intelectual, iar prima instanţă, Judecătoria Suceava, l-a condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare. Ulterior, Tribunalul Suceava a diminuat pedeapsa la cinci luni cu suspendare, condamnare care rămâne în vigoare în cazul lui Mugurel Cristian Străchinescu.
Ce a făcut Străchinescu
Faptele pentru care este judecat comisarul Mugurel Cristian Străchinescu s-au petrecut la sfârşitul lui 2006, începutul lui 2007. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, poliţistul i-a eliberat unei femei originare din Vatra Dornei, Pinna Steluţa Mihaela Mihuţ, permisul de conducere fără ca aceasta să se prezinte la examen. Aceasta a fost programată la examen de cinci ori, dar în evidenţe apare că s-a prezentat doar de trei ori. Prima dată, pe 22 septembrie 2006, a fost respinsă, deoarece la proba teoretică a obţinut doar 19 puncte. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi pe 20 octombrie 2006, când a bifat doar şapte răspunsuri corecte, în timp ce pe 10 ianuarie 2007 a trecut proba teoretică acumulând 23 de puncte.
„Comparând scrisul de pe cele trei anexe la chestionar este vizibilă diferenţa dintre prima anexă şi anexele din data de 20 octombrie 2006 şi 10 ianuarie 2007, când scrisul şi semnătura sunt diferite. Relevant sub aspectul diferenţelor este şi faptul că pe anexele din data de 20 octombrie 2006 şi 10 ianuarie 2007 este trecut ca nume al candidatei <Pina>, în loc de <Pinna>, aşa cum este menţionată în actele de identitate ale candidatei”, se arată în rechizitoriu. Şi expertiza grafologică a confirmat că este vorba de persoane diferite, astfel încât prezenţa femeii în sala de examen este imposibilă. Procurorii au mai stabilit că examinarea teoretică a fost făcută de comisarul Străchinescu, care a măsluit şi proba practică, acolo unde nu s-a prezentat nici o persoană.
Interesant este că în acea perioadă toate datele cetăţenilor români care călătoreau în străinătate erau înregistrate de Poliţia de Frontieră. Potrivit acestor date, Pinna Steluţa Mihaela Mihuţ a ieşit din România pe 24 septembrie 2006 pe la Otopeni şi a revenit în ţară la 22 decembrie 2006, astfel că era imposibilă participarea sa la susţinerea probei teoretice din data de 22 octombrie 2006.
După examenul măsluit din ianuarie 2007, dorneanca a primit permisul de conducere în Anglia, fără a-l folosi însă până în mai 2008 când procurorii au finalizat dosarul.
( 3 dec 2011, 13:35:12
Ziaristi nenorociti, facuti la apelul disperat al unui asa- zis redactor, investistiti cu mare nesimtire, intra cu bocancii in viata omului , se sterg bine acolo, dupa care publica, in rapanul lor de hirtie numit zia r~ nu ne asumam raspunderea ~ da in ☭ mamii voastre cind scrii, nu te gindesti!!!!! sau asa te-a invatat avram si cu tot neamul lui de betivi!!!!!!!