Doctorul Petrea Dulgheru, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, a fost, şi în acest an, pentru a treia oară consecutiv, solia Cetăţii de Scaun a Sucevei la Marea Unire de la Alba Iulia. Îmbrăcat în haine specifice epocii medievale, Petrea Dulgheru a citit mesajul solemn al Cetăţii Sucevei, rememorând momentele de la Marea Unire înfăptuită acum 93 de ani.
Dulgheru a fost şeful soliei Cetăţii Sucevei, citind mesajul alături de Florin Matei şi Nicolai Mârcă, ambii din Broşteni, cei care au sunat într-un corn după modelul celui folosit în perioada medievală pentru chemarea oştilor.
Ca în fiecare an, ceremonia s-a desfăşurat în Sala Unirii din Cetatea Alba, acolo unde sunt primiţi solii Cetăţilor Suceava, Târgovişte şi Alba Iulia, aşa cum s-a întâmplat şi pe 1 Decembrie 1918.
„A fost o atmosferă extraordinară, mă bucur că am reprezentat Suceava la acest eveniment şi am simţit că am fost primiţi ca nişte fraţi. Ne bucurăm că în Cetatea Alba a fost foarte multă lume, în ciuda vremii reci şi a ceţei. Spiritul naţional şi dragostea de ţară încă mai există la români”, a declarat Petrea Dulgheru.
El a mai spus că după 1990 a fost prezent aproape în fiecare an la Alba Iulia, fiind de părere că doar acolo se poate trăi cu adevărat spiritul Marii Uniri.
Cetatea Alba este locul în care s-au petrecut evenimente de o importanţă istorică majoră pentru întreg poporul român, astfel că aceasta şi-a câştigat denumirea de capitală de suflet a tuturor românilor. Aici s-a semnat actul de Unire de la 1 Decembrie 1918, aici a venit Mihai Viteazul ca domn al celor trei principate unite, şi tot aici au fost martirizaţi Horea, Cloşca şi Crişan, conducătorii Răscoalei de la 1784, eroi ai neamului românesc.