Prima lună de iarnă calendaristică, dar şi luna cadourilor, cu sărbătorile sale îndrăgite atât de cei mici, cât şi de cei mari, a fost marcată de suceveni prin aprinderea luminilor de sărbătoare în oraş.
Nerăbdători, sute de oameni s-au adunat în parcul Policlinicii Areni, unii fiind prezenţi chiar şi cu o oră înainte de momentul anunţat pentru aprinderea luminilor în bradul de Crăciun.
Atmosfera de sărbătoare a fost întreţinută şi de fanfara Primăriei Suceava, care interpreta cântece specifice Crăciunului, astfel încât, în jurul orei 18.00, parcul devenise neîncăpător pentru mulţimea venită special pentru a participa la aprinderea bradului de Crăciun, de 1 Decembrie, o tradiţie păstrată în Suceava de opt ani de zile.
Numărătoare inversă la aprinderea bradului
La fel ca în ceilalţi ani, onoarea de a aprinde luminile de sărbătoare în brad i-a fost încredinţată unui copil, un băiat din public, căruia i-a fost înmânat panoul de comandă al luminilor, acesta fiind ajutat de primarul Ion Lungu şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, să răsucească butonul de control.
Atunci când mai erau doar câteva secunde înaintea orei 18.00, toţi cei adunaţi în jurul bradului au început numărătoarea inversă, în cor, pentru ca apoi, din mulţime, să se audă exclamaţii de uimire şi admiraţie, dar şi strigăte de bucurie, când luminile decorative s-au aprins în copăceii din parc şi în cele din urmă în bradul înalt de 12 metri.
Adunaţi în jurul bradului superb împodobit, sucevenii au cântat “La mulţi ani!”, acompaniaţi instrumental de fanfară.
Primarul Sucevei le-a mulţumit sucevenilor care au venit special pentru a participa la acest eveniment.
Gheorghe Flutur a spus că îşi doreşte ca 2012 să fie anul municipiului Suceava, în care se vor contura marile proiecte. “Crăciun fericit şi sărbători fericite! La mulţi ani, Suceava!”, a fost urarea cu care cei doi şi-au încheiat discursul, care, spre dezamăgirea multora din cei prezenţi, nu a fost auzit din cauza lipsei unei instalaţii de sonorizare.
Aproape toţi cei prezenţi nu au pierdut ocazia de a se poza cu bradul de Crăciun, în vreme ce mulţi alţii au profitat de ocazie pentru a apărea în poze împreună cu Lungu şi Flutur, care au fost asaltaţi cu asemenea solicitări de cum au plecat de lângă brad.
Pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, copiii şi părinţii sunt aşteptaţi din nou în parcul Policlinicii, unde va fi inaugurat Orăşelul Copiilor.
( 2 dec 2011, 12:18:51
Să se vadă şi noaptea oraşul colmatat
Lumină ce praful nu poate să-l domine
Lumină ce nici o groapă nu a astupat
Şi-s viu colorate , şi-s multe , voioase
Vrând , parcă , să dea culoare .. cenuşiului
Lumini ce nu-mblânzesc frigul din case
Lumini ce doar umflă contul guşatului