Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Suceava a demarat, începând de ieri, controale în teren pentru a-i depista pe agricultorii care au încasat subvenţii pentru terenuri, însă nu le-au lucrat. Angela Coroleuca, directoarea APIA Suceava, a declarat că s-au format cinci echipe de control care vor verifica starea terenurilor pentru care s-au cerut subvenţii: „De o parte şi de alta a drumurilor naţionale sau judeţene sunt multe suprafeţe nelucrate, iar cei care au încasat subvenţii erau obligaţi să le lucreze şi să le întreţină corespunzător, aşa cum de altfel şi-au luat angajamentul. În cazul în care se constată că fermierii au primit ilegal banii pe suprafaţă de la Uniunea Europeană, se vor da sancţiuni”. Ea a precizat că sancţiunea va reprezenta un procent din valoarea subvenţiei încasate, până la 100% în cazurile în care terenurile au fost lăsate de izbelişte în totalitate.
„De anul viitor, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Agriculturii, proprietarii de terenuri agricole, fie ei agricultori sau nu, care nu întreţin în bune condiţii şi nu igienizează terenurile, riscă amenzi de la 200 la 400 de lei pe hectar pe an”, a mai precizat Angela Coroleuca.
Proiectul defineşte terenul nelucrat ca fiind “orice suprafaţă de teren arabil, pajişti permanente, culturi permanente cu destinaţie agricolă care au fost utilizate anterior ca suprafaţă agricolă sau alte tipuri de terenuri neagricole, extravilane sau intravilane, care în cursul anului de referinţă pentru anchetă (anul în care se face controlul) nu mai sunt lucrate, nu participă la sistemul de rotaţie a culturilor şi care nu îndeplinesc anumite standarde de igienizare”.