Pasajul pietonal cuprins între strada Nicolae Bălcescu şi strada Curtea Domnească, care a intrat în proces de modernizare în vară, va fi dat în folosinţă integral până pe 10 decembrie.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a stabilit acest termen pentru redeschiderea zonei pietonale din Centru în urma discuţiilor purtate cu constructorul şi a vizualizării stadiului actual al lucrărilor de montare a plăcilor de granit, cu care vor fi pavate şi porţiunile de pietonal de pe esplanada Casei de Cultură.
Tot cu plăci de granit au fost “îmbrăcate” şi noile jardiniere, care au înlocuit vechile structuri pentru spaţii verzi, care, pe lângă faptul că erau mult mai masive, ocupând mult spaţiu şi oferind doar un petec de verdeaţă, s-au dovedit a fi măcinate chiar din interior, atunci când s-a încercat modernizarea lor.
O altă lucrare care trebuie finalizată la pasajul pietonal este cea de amplasare a stâlpilor de iluminat stradal, după ce stâlpii montaţi iniţial au fost refuzaţi de primar, care i-a considerat total nepotriviţi pentru centrul Sucevei.
Acesta a solicitat montarea unor lampadare mai elegante, care au fost comandate între timp, fiind aşteptată sosirea acestora de la furnizori.
Modernizarea pietonalului din centrul Sucevei face parte din proiectul de amenajare a primelor parcări subterane, care vor pune la dispoziţia sucevenilor 155 de locuri de parcare chiar la kilometrul zero al municipiului.
(30 nov 2011, 13:39:12