Compania E.ON România face apel la spiritul civic al sucevenilor, pentru a sesiza orice miros de gaz într-un imobil sau pe stradă, în acest fel putând fi evitate adevărate tragedii. Sucevenii pot apela de urgenţă dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie, la numerelede telefon0265 200 928 sau 0800 800 928.
„Pentru a beneficia în condiţii de siguranţă de gazele naturale este nevoie de o atitudine responsabilă şi de implicare atât din partea E.ON Gaz Distribuţie, cât şi din partea cetăţenilor. De aceea, compania noastră face apel la spiritul civic al cetăţenilor să ne sesizeze de urgenţă dacă simt miros de gaz într-un imobil sau pe stradă. Este deosebit de important să fim anunţaţi imediat, astfel încât echipele noastre specializate să intervină la timp pentru a putea preveni apariţia unor evenimente grave”, au declarat reprezentanţii Departamentului Comunicare Corporatistă E.ON România.
Recomandări
În cazul în care abonaţii simt miros de gaz în interiorul locuinţei, E.ON Gaz le recomandă să stingă toate focurile; să deschidă imediat toate uşile şi ferestrele; să nu manevreze aparate electronice; să nu aprindă lumina; să nu verifice cu flacără instalaţiile de gaze naturale; să sune imediat la dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului pentru toate celelalte reţele de telefonie) sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă).
„Dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie funcţionează în regim non-stop şi asigură servicii specifice de preluare a apelurilor şi intervenţie pentru locuitorii din cele peste 1.000 de localităţi din cele 20 de judeţe din aria de competenţă a companiei noastre”, au completat reprezentanţii Departamentului Comunicare Corporatistă E.ON România.
(22 nov 2011, 11:27:14