Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 21 nov 2011 - Anul XVI, nr. 275 (4873)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

La Iulius Mall Suceava

Invazie de oameni la petrecerea reducerilor de la miezul nopţii

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Preţuri mai mici noaptea decât ziua şi reduceri de până la 90%, aceasta a fost promisiunea care i-a scos din case pe zeci de mii de suceveni, care, sâmbătă seara, au luat cu asalt magazinele centrului comercial Iulius Mall Suceava.

“Petrecerea reducerilor de la miezul nopţii”, evenimentul care a marcat împlinirea a trei ani de existenţă a Iulius Mall Suceava, a început de la ora 18.00, când s-a dat startul distracţiei.

Surprizele pregătite pentru cei care au păşit pragul mall-ului au fost foarte multe, de la spectacole atractive, demonstraţii uimitoare, prezentări de modă, concursuri de dans, la mii de premii oferite celor care au achiziţionat produse de minim 100 de lei.

Cel mai aşteptat moment al serii a fost concertul artistului Ştefan Bănică Jr., care a renunţat pentru scurt timp la platourile de filmare a îndrăgitei emisiuni “Dansez pentru tine”, pentru a veni în faţa sucevenilor cu show-ul “Cânt pentru tine”.

 

Nebunia cumpărăturilor la miezul nopţii

Campania „Să dormi bine ziua! Să cumperi la miezul nopţii!”, lansată de Iulius Mall Suceava cu ocazia împlinirii a trei ani de la deschidere, a convins un număr foarte mare de oameni, atât din Suceava, cât şi din împrejurimi, să meargă noaptea la cumpărături.

Era de ajuns să arunci o privire în parcarea imensă a centrului comercial, plină de maşini până la strada principală, pentru a-ţi da seama că înăuntru s-a adunat un număr extrem de mare de oameni.

Cei care au venit mai târziu în noapte erau nevoiţi să facă turul parcării chiar şi de trei-patru ori până reuşeau să ia locul altora, care plecau deja, cu portbagajul încărcat de cumpărături.

Peste tot se vedeau oameni cărând sacoşe sau lădiţe încărcate cu bunuri, mergând spre maşinile lor sau spre staţia de autobuz, în vreme ce alţii veneau spre mall, de pretutindeni, adunându-se precum apele în albia unui râu, la intrarea principală.

Chiar de la intrare, vizitatorii Iulius Mall Suceava aveau şansa să urmărească demonstraţii de kangoo jumps, un nou tip de exerciţii aerobice, exemplificate de tinere atletice, dotate cu încălţăminte specială, pentru a uşura salturile în aer, pe ritmul muzicii.

Centrele de înfrumuseţare din Iulius Mall au pregătit pentru vizitatori demonstraţii de hair-styling, în vreme ce magazinele de modă au oferit prezentări ale colecţiilor de haine potrivite pentru sezonul rece, dar şi pentru ocazii speciale.

Pe durata întregii seri, la etaj s-a desfăşurat un concursul naţional de street dance City Jam, ajuns la a treia ediţie, dar şi numeroase demonstraţii de graţie şi talent ale elevilor de la Boom Dance, tot acolo fiind anunţaţi şi câştigătorii premiilor speciale puse la bătaie de organizatori.

Între două spectacole, spectatorii dădeau iama în magazine, în vreme ce alţii şi-au dedicat în întregime timpul petrecut în mall pentru găsirea produselor dorite, la un preţ cât mai convenabil, cutreierând magazin după magazin.

 

Aglomeraţie la terasele din mall

În toată această învălmăşeală şi febră a cumpărăturilor, au fost unii care au venit doar de curiozitate, să vadă cine a mai ieşit în oraş, ce se dă la mall sau ce spectacole s-au pregătit. Unii din ei s-au refugiat pe fotoliile şi canapelele teraselor din mall, dornici să fie văzuţi acolo de cât mai multă lume, alţii au profitat de răgazul oferit de sorbirea unui ceai sau a unui suc pentru a se odihni şi a trage din ţigară, în vreme ce alţii au aşteptat acolo începerea concertului lui Bănică, despre care nu se ştia exact la ce oră va cânta.

 

Premii de peste 10.000 de euro, pentru cumpărători

O altă zonă extrem de căutată era cea a centrului Info, acolo unde bonurile de cumpărături erau transformate în taloane de participare la concurs, iar mai apoi în premii.

Cumpărătorii nocturni au avut parte de surprize dulci, televizoare LCD şi alte premii tentante oferite cadou din oră în oră, precum şi 2.000 daruri (cecuri de cumpărături, torturi, şampanii şi răcoritoare) pentru cei care au cumpărat de minimum 100 lei din magazinele Iulius Mall. Valoarea premiilor instant acordate sâmbătă de organizatorii “Petrecerii reducerilor de la miezul nopţii” a depăşit 10.000 euro. 

 

Ştefan Bănică Jr., mesagerul dragostei

Invitatul special al petrecerii reducerilor a fost megastarul Ştefan Bănică Jr., cunoscut publicului atât ca actor, cântăreţ, cât şi ca prezentator al emisiunii cu cele mai mari audienţe din România.

Ştefan Bănică Jr. a urcat pe scenă la miezul nopţii, cu chitara în mână şi, acompaniat trupa sa de instrumentişti şi vocalişti, a oferit un spectacol pe cinste miilor de oameni veniţi special pentru el, care au rezistat până la acea oră târzie din noapte.

Artistul a cântat atât piesele vesele şi ritmate care l-au consacrat de-a lungul timpului, precum “Toata lumea dansează”, “S-o facem lată”, “Ăsta-s eu”, dar au predominat melodiile de dragoste, precum “Încă o zi”, “Am s-o aştept mereu”, “Gustul dragostei” şi “Super-love”.

Bănică Jr. şi-a exprimat dezaprobarea faţă de “pipiţele care se dezbracă la televizor” şi de conţinutul multor emisiuni TV care abundă de “fete frumoase, foarte frumoase chiar, care arată tot, dar nu spun nimic”, spunând că e datoria sa de tată să avertizeze lumea de efectul negativ pe care îl are asupra copiilor promovarea acestui gen de persoane şi comportamente. Acestora le-a dedicat melodia “E beznă rău în capul tău”, care i-a făcut pe mulţi din spectatori să zâmbească, în vreme ce alţii chiar au cântat şi dansat în acelaşi timp cu el, în puţinul spaţiu pe care îl aveau în publicul adunat în jurul scenei.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Invazie de oameni la petrecerea reducerilor de la miezul nopţii.
 Vizualizări articol: 5395 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.20/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.2 din 10 voturi
Invazie de oameni la petrecerea reducerilor de la miezul nopţii2.2510

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Banica jr trimis de
(21 nov 2011, 14:09:46
imi pare rau ca nu am putut merge, singurul artist complet la ora actuala din Romania.......pe gustul tuturor virstelor.......
2.   Comentariu trimis de
(21 nov 2011, 23:01:35
a cantat foarte plictisit

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei