Tinerii care în această vară au furat bijuterii din aur şi argint în valoare de peste 20.000 de lei dintr-un apartament situat în cartierul Obcini au scăpat destul de ieftin la proces.
Mihaela Alina Breabăn, de 23 de ani, Ilie Pânzariu, tot de 23 de ani, şi Mihai Axinte, de 20 de ani, toţi din Suceava, au primit condamnări cu suspendare din partea magistraţilor de la Judecătoria Suceava. În decizia de a suspenda pedepsele aplicate celor trei, magistraţii au ţinut cont, probabil, de faptul că autorii nu au antecedente, dar şi de faptul că o mare parte din prejudiciu a fost recuperat. Dacă Axinte şi Pânzariu au fost condamnaţi la câte un an şi şase luni de închisoare, Mihaela Alina Breabăn a primit o pedeapsă de un an şi patru luni de închisoare, toate pedepsele fiind cu suspendare. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.
Fapta pentru care au fost judecaţi cei trei s-a petrecut în noaptea de 27 spre 28 august, însă poliţiştii i-au prins la mijlocul lunii septembrie, reuşind să recupereze şi o mare parte din prejudiciul deloc de neglijat, de peste 20.000 de lei.
Încă de la început, anchetatorii de la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Suceava au fost convinşi că autorii sunt persoane care cunoşteau că în interior se găsesc bunuri de valoare şi au acţionat la pont, cunoscând că proprietarul era plecat în concediu. De asemenea, nu s-a găsit nici o urmă de forţare a uşii, iar în interiorul locuinţei nu erau urme de răvăşire.
Pe 9 septembrie, poliţiştii au identificat, la o casă de amanet din cartierul Burdujeni, 25 de grame de bijuterii, stabilindu-se că este vorba de o parte din cele furate din casa proprietarului apartamentului.
Mergând pe fir, anchetatorii au ajuns la Mihaela Alina Breabăn, o tânără în vârstă de 23 de ani, din municipiul Suceava, fiica femeii care lucra ca menajeră la familia părţii vătămate. Luată la întrebări, tânăra de 23 de ani a recunoscut că a luat de la mama sa o dublură a cheii apartamentului, cheie pe care menajera o avea chiar de la proprietari.
Ea a relatat cum pe 27 august s-a întâlnit în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava cu prietenul său, Ilie Pânzariu, în vârstă de 23 de ani, căruia i-a dat cheia, punând la cale un plan de spargere. Pentru asta, Pânzariu a găsit un complice, Mihai Axinte, în vârstă de 20 de ani, şi el din Suceava, cel care a pătruns efectiv în apartament, în noaptea de 27 spre 28 august.
Cu ajutorul cheilor, tânărul de 20 de ani a pătruns cu uşurinţă în apartament, furând bijuteriile în greutate de circa 130 de grame şi alte bunuri amintite.
(15 nov 2011, 12:15:13
Eu nu stiu de ce ne uscam gura degeaba pe la cafenele discutand despre X si Y din politica sau alt domeniu care a mai dat un TUN. Daca Justitia ar functiona toti derbedeii din societatea noastra ar sta unde le este locul: la puscarie !