De mai bine de o lună de zile, sute de familii din satul sucevean Sf. Ilie se luptă cu seceta, care le-a golit fântânile. Disperaţi, oamenii cară apa cu bidoanele, de la un izvor de lângă biserică, sau plătesc să le fie aduse cisterne cu apă, pe care le golesc în fântânile “uscate”.
De la apă prea multă, la fântâni secate
Dacă cineva le-ar fi spus celor din Sf. Ilie că seceta le va goli fântânile, şi nu în vară, ci în plină iarnă, ar fi râs de el. Satul stă pe o imensă pânză freatică, fiecare casă are fântână în curte, pentru că de cum sapi la o adâncime de câţiva metri dai de apă, iar apa din fântâni le ajungea nu doar pentru consumul zilnic, ci să ude şi grădinile, fără să le scadă nivelul mai mult de câteva degete.
“Acum câţiva ani am vrut să sap un beci sub şură, dar nu am putut, că după câţiva metri am dat de apă. Acum n-am apă în fântână nici măcar să beau...”, spune cu amărăciune Vasile Bocăneţ, un gospodar din Sf. Ilie.
În lipsa apei, oamenii au apelat la mijloace străvechi, prin care să folosească cât mai puţină apă pentru nevoile zilnice – se spală la lighean, spală rufele la mână, toarnă apă în toaletă sau folosesc din nou WC-urile din curte.
“Facem ca pe timpuri, spălăm rufe într-o găleată de apă”, spune o gospodină, cu năduf, după care se întoarce rapid la treaba ei.
Norocul oamenilor, dacă se poate spune aşa, e că fântânile au secat în iarnă, când deja au terminat de strâns prin grădină şi nu mai au nimic de udat.
Chiar şi aşa, puţina apă pe care unii reuşesc să o mai scoată din fântână nu le ajunge pentru animale, iar pentru ei nu e bună de băut, pentru că iese tulbure, amestecată cu mâl.
“Eu sunt singură şi nu am nevoie de prea multă apă. Ce scot fierb şi fac ceai, că aşa nu poate fi băută”, spune Olga Păstru, o femeie care şi-a îngropat bărbatul nu cu multă vreme în urmă.
Fântâni umplute cu apă cumpărată
În schimb, cei cu familii numeroase şi cu animale în gospodărie, cu case mari, dotate cu instalaţii de apă moderne, s-au trezit acum că au rămas ca peştele pe uscat. Robinetele din casă, maşina de spălat, duşul, au devenit simple obiecte de decor, la fel ca şi fântânile din curţi.
Împinşi de nevoie, oamenii cumpără apa adusă de alţii cu cisternele sau butoaiele.
O afacere care exista pe vremuri, când sacagiii aduceau apă din casă în casă, e pe cale să renască acum, dar sub altă formă.
Pentru o căruţă cu trei butoaie de apă, oamenii plătesc 10 lei, pentru o cisternă cu 2,5 tone de apă – 50 de lei, în vreme ce una de 7 tone costă cam 200 de lei.
De cele mai multe ori, oamenii toarnă apa în fântâni, iar de acolo scot câte puţin, atunci când au nevoie. Există şi riscuri, pentru că mulţi dintre ei s-au trezit că după ce au umplut seara fântâna, dimineaţa nu mai aveau nici măcar o găleată de apă, toată scurgându-se în adâncuri.
Apa din cer, cea mai sigură sursă de apă
Acum, principala sursă de apă a celor din Sf. Ilie a rămas izvorul din apropierea bisericii, “la Huc”, cum îi spun oamenii acelui loc amenajat din timpul războiului, în care apa răzbate din peretele dealului şi se adună într-un fel de bazin de care nimeni nu a mai avut grijă şi acum e încărcat cu gunoaie.
Seceta din această iarnă nu i-ar fi afectat pe săteni dacă gospodăriile lor ar fi fost racordate la reţeaua de apă potabilă care a ajuns doar la o mică parte dintre ei.
“În vârful muntelui au acum apă potabilă, lumină şi canalizare, iar la noi, la o aruncătură de băţ de Suceava, nu se poate”, răbufneşte Vasile Bocăneţ, care a fost împreună cu alţi săteni de mai multe ori la primărie, cerând să ajungă apa potabilă şi la ei.
Primarul comunei Şcheia, Vasile Andriciuc, spune că oamenii vor mai avea de aşteptat până când tot satul va avea utilităţile aduse la poartă:
“Acum accesăm fonduri europene pentru a extinde reţeaua de canalizare cu 35 de kilometri şi să facem stradă pe încă nouă kilometri. Vom face un proiect şi pentru a aduce apa potabilă, dar nu putem spune acum în cât timp se va concretiza această idee”.
Până atunci, singura speranţă a oamenilor care acum preţuiesc fiecare picătură de apă rămâne tot în cer, care le poate readuce apa în fântâni mult mai rapid decât vor vedea ei conductele de apă în faţa porţilor.