Un bărbat din municipiul Suceava a sesizat poliţia că a lovit cu maşina un bărbat care traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni, însă victima a plecat de la faţa locului.
Potrivit datelor furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 11:00, pe bulevardul Ştefan cel Mare.
Petru L., în vârstă de 44 de ani, se afla la volanul autoturismului proprietate şi ajungând la intersecţia cu strada Mihai Viteazul a efectuat virajul stânga, iar la trecerea pentru pietoni din zona Policlinicii a accidentat uşor victima.
Pietonul lovit, explică poliţia, a plecat de la faţa locului fără a-i aduce la cunoştinţă conducătorului auto numele său sau alte date de identificare.
Şoferul a fost pus să sufle în alcooltest, iar rezultatul a fost negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge, aşa cum cer procedurile în cazul accidentelor rutiere.
Din verificările făcute în acea seară, la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean Suceava nu s-a prezentat nici o persoană de sex masculin care să reclame faptul că a suferit vătămări corporale în urma unui accident rutier.
Poliţiştii nu exclud însă ca victima să apară ulterior la spital, acuzând dureri, aşa cum s-a întâmplat în multe alte cazuri.
Un astfel de caz s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2:40, la Păltinoasa. Marian O., în vârstă de 25 de ani, din localitate, a dat cu maşina peste o minoră de 15 ani, localnică, care se deplasa neregulamentar pe mijlocul drumului, în acelaşi sens de mers.
Potrivit unui comunicat al poliţiei, şoferul a vorbit cu victima după accident, iar aceasta i-a spus că nu are nimic, după care a plecat, fără a sesiza poliţia.
Câteva ore mai târziu, însă, victima a ajuns la spital, iar în urma investigaţiilor s-a stabilit că necesită 15-18 zile de îngrijiri medicale.
„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”, precizează poliţia.