Şeful Poliţiei Câmpulung Moldovenesc, comisarul Dan Zoltan Apopei, se alătură şi el taberei care contestă activitatea „hingherilor” de maşini din municipiul cu pretenţii de staţiune turistică doar pe pliante.
Apopei nu dezaprobă faptul că autorităţile locale au reglementat activitatea de blocarea a roţilor, respectiv ridicare a maşinilor parcate neregulamentar, ci, aşa cum vuieşte întregul oraş, e revoltat de modul în care îşi desfăşoară activitatea firma desemnată să se ocupe de acest serviciu, SC Hi Speed Recovery SRL Botoşani.
„Respectivii produc mai mult disconfort”
În primă fază, mărturiseşte Apopei, s-a bucurat când a aflat că o firmă de profil se va ocupa, cu acceptul primăriei, de parcările neregulamentare din oraş. „Am crezut că va fi un sprijin pentru poliţie în fluidizarea traficului. Însă, din păcate, am ajuns la concluzia că respectivii produc mai mult disconfort”, explică şeful poliţiei câmpulungene.
Comisarul Apopei povesteşte că printre cei care au venit în audienţă să se plângă de abuzurile pe care le face firma de ridicări a fost şi o femeie din Constanţa care, trecând prin „staţiunea turistică” Câmpulung Moldovenesc, a oprit în faţa magazinului „Unicarm”, pentru a face câteva cumpărături. Zecile de indicatoare de interdicţie a opririi montate pe principala arteră care străbate oraşul nu au ocolit porţiunile din faţa principalelor unităţi comerciale din Câmpulung Moldovenesc.
Observând mai multe maşini oprite în acea zonă, şoferiţa din Constanţa a parcat şi ea maşina pe marginea drumului, banda fiind oricum necirculabilă din cauza zecilor de autoturisme oprite de-a lungul ei. La un moment dat, din interiorul magazinului respectiv, a văzut pe unul dintre geamuri că maşina îi este ridicată pe autoutilitara „hingherilor” de maşini. În astfel de situaţii, în care proprietarul maşinii parcate neregulamentar se întoarce înainte ca autovehiculul să fie dus la depozitul firmei de ridicări maşini, taxa de recuperare a autoturismului este de 310 lei şi nu 434 de lei, cum ar fi fost dacă „hingherii” ar fi plecat.
I-au spus că opresc puţin mai încolo să nu încurce traficul şi duşi au fost.
„Povestea săraca femeie că a fugit în urma lor, iar la un moment dat au demarat spre depozit”, îşi aminteşte comisarul Apopei.
„Nu puţine au fost cazurile în care oameni cu afecţiuni medicale intrau pentru un consult sau un tratament şi rămâneau fără maşini”
Şeful poliţiştilor din Câmpulung Moldovenesc explică că nu are cum interveni în reclamaţiile făcute de cetăţeni în această privinţă, atâta timp cât există un contact între primărie şi firma de ridicări maşini, singura sa posibilitate fiind de a-i direcţiona către instanţa de judecată.
„Supărător este faptul că sunt autoturisme parcate în locuri nepermise, care aparţin unor aşa-zişi şmecheri locali, iar firma nu ia acelaşi măsuri şi cu aceste autoturisme, ci se <orientează>. Multe plângeri sunt din zona policlinicii şi a farmaciilor şi nu puţine au fost cazurile în care oameni cu afecţiuni medicale intrau pentru un consult sau un tratament şi rămâneau fără maşini. E un lucru mârlănesc”, a mai spus comisarul Dan Zoltan Apopei.
(12 nov 2011, 11:37:08