Două case din satul Benia, comuna Moldova Suliţa, au fost cuprinse de flăcări, vineri, în jurul prânzului, incendiul izbucnind din cauza efectului termic produs de un cablu electric defect.
Alarma a fost dată în jurul orei 12:00, la faţa locului fiind trimise trei autospeciale.
„La sosirea pompierilor la locul intervenţiei ardea casa din lemn, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și acoperișul casei învecinate, cu pericol de propagare la adăpostul de animale și locuințele vecine”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Misiunea pompierilor s-a încheiat în jurul orei 17:00, cadrele ISU reuşind să salveze din calea flăcărilor adăpostul de animale şi un atelier.
„Au ars o anexă utilizată ca spațiu de locuit, compusă din două camere și o bucătărie, cu o suprafață de 108 metri pătrați, acoperișul casei de locuit din vecinătate, pe o suprafață de 56 metri pătrați, elemente de mobilier, aparate electrocasnice. S-au degradat pereții și plafonul casei învecinate”, precizează pompierii.