Lăsat în libertate, deşi este cercetat pentru o mulţime de furturi şi, cel mai grav, după ce a incendiat în stil mafiot vila şi pensiunea omului de afaceri sucevean Gheorghe Berbece, Petrică Mîndrilă, zis „Polonic”, a recidivat în noaptea de vineri spre sâmbătă, când a spart sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Suceava. Filat de mai multă vreme de poliţişti, individul a ajuns din nou după gratii, instanţa arestându-l preventiv 29 de zile.
Petrică Mîndrilă, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în Broşteni, a acţionat alături de un complice, Ionuţ Ursu, în vârstă de 19 ani, din comuna Ipoteşti. Conform anchetei poliţiei, Mîndrilă a forţat un geam lateral al sediului CARP Suceava (situat pe strada Alexandru Ienceanu) pătrunzând în interior, în timp ce complicele său îl aştepta afară, într-o maşină.
Prinşi în flagrant
La puţin timp după ce „Polonic” a pătruns în sediul CARP, judiciariştii de la Poliţia municipiului Suceava au ajuns la faţa locului. Individul din maşină a încercat să plece, însă nu a mai avut timp. Poliţiştii au spart un geam lateral al maşinii VW, scoţându-l pe tânărul de 19 ani din maşină şi imobilizându-l. Mîndrilă a fost prins chiar în interiorul Casei de Ajutor Reciproc, înainte de a apuca să deschidă seifurile casieriei sau să sustragă valori din interior.
De altfel, şi sistemul de alarmare de la sediul CARP semnalase o pătrundere prin efracţie, astfel că la faţa locului au ajuns şi agenţii firmei de pază cu care unitatea avea contract.
Din informaţiile pe care le avem, poliţiştii au ajuns atât de repede la faţa locului deoarece îl filau pe Mîndrilă, individ cercetat pentru mai multe fapte de furt. El a fost eliberat din penitenciar pe data de 6 octombrie 2011, unde ispăşise o condamnare pentru mai multe fapte de furt.
CARP Suceava, tentaţie pentru hoţi
Prin spargerea a două geamuri, distrugerea unei mese, pe care Mîndrilă a „aterizat” în momentul în care a pătruns în interior, şi a altor bunuri de valoare mai mică a fost creată o pagubă de aproximativ 5.000 de lei.
În luna august a acestui an, şi punctul de lucru din cartierul George Enescu al CARP Suceava a fost „încercat” de hoţi, indivizi necunoscuţi forţând sistemul de închidere al uşii de acces, fără a reuşi însă să pătrundă în interior. Hoţii sunt tentaţi de sediile CARP Suceava deoarece la acestea se depun zilnic bani şi se efectuează împrumuturi.
„Noi nu suntem o unitate de depozitare a banilor. Ce se încasează într-o zi nu rămâne peste noapte în sediu, majoritatea banilor plecând mai departe la cei pe care îi împrumutăm. În noaptea spargerii, în seif şi în unitate nu se aflau sume semnificative de bani”, a declarat Dumitru Savu, preşedintele CARP Suceava.
Mîndrilă, după gratii, complicele, cercetat în libertate
Ambii suspecţi au fost reţinuţi imediat după comiterea faptei, pe baza ordonanţei pentru 24 de ore. A doua zi, sâmbătă, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava i-a prezentat pe cei doi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
În cazul lui Petrică Mîndrilă, decizia Judecătoriei Suceava a venit logic. Mandat de arestare pentru 29 de zile. Al doilea suspect, Ionuţ Ursu, a fost lăsat în libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.
Cine este Petrică Măndrilă, zis „Polonic”
Petrică Mîndrilă este departe a fi un hoţ mărunt, care să nu reprezinte un pericol public. Conform anchetei poliţiei şi unui rechizitoriu cu o sumedenie de probe, în iulie 2008, individul, care, de altfel, şi-a recunoscut faptele, a incendiat mai întâi casa şi apoi pensiunea omului de afaceri sucevean Gheorghe Berbece. Faptele s-au petrecut în două nopţi consecutive, vila omului de afaceri fiind parţial distrusă de incendiu, în timp ce pensiunea a ars aproape în totalitate, pagubele totale fiind de aproximativ 700.000 de euro.
Ulterior, Mîndrilă a povestit cu lux de amănunte cum a fost plătit de Ioan Popovici, zis „Coaţă”, patronul unei pensiuni concurente, „Casa de Piatră”, să incendieze casa şi apoi pensiunea omului de afaceri care îi făcea concurenţă.
Mai mult, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată, „Coaţă” a fost cel care a pregătit canistrele cu benzină şi l-a dus cu maşina pe incendiator la locuinţă şi la pensiune, după care l-a preluat pentru a dispărea imediat din zonă.
Pentru toate acestea, rezultă din anchetă, Popovici i-ar fi dat lui Mîndrilă suma de 24.900 de lei, conform înţelegerii dintre cei doi incendiatorul urmând să primească un apartament, ceea ce nu s-a mai întâmplat.
În noaptea în care a fost incendiată vila, în interior se aflau membrii familiei Berbece, în timp ce în pensiune se aflau în jur de zece clienţi. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
„M-a plătit să îi tai şi să le dau foc la casă şi la pensiune”
„M-a plătit să îi tai şi să le dau foc la casă şi la pensiune”, a mai declarat în faţa anchetatorilor Petrică Mîndrilă.
De cealaltă parte, „Coaţă” a negat vehement orice implicare în această poveste.
Dosarul privind aceste distrugeri în stil mafiot se află în momentul de faţă pe rolul Judecătoriei Năsăud, după ce Coaţă şi cu Polonic au fost trimişi în judecată încă din octombrie 2008.
„Coaţă” a fost pus în libertate în 2009, după 13 luni de arest preventiv, în timp ce Mîndrilă, după cum aminteam, a fost eliberat pe 6 octombrie 2011, după ce a ispăşit o condamnare pentru furt.
Fratele lui Petrică Mîndrilă, dezaxatul care a îngrozit Timişoara
Petrică Mîndrilă, incendiatorul pensiunii „La Dolce Vita”, este frate cu Aurel Mîndrilă, individul care, în august 2011, a îngrozit o ţară întreagă după ce a înjunghiat trei femei din Timişoara. De asemenea, acelaşi individ este suspect principal şi în cazul uciderii unei prostituate din Timişoara. Individul a declarat în faţa anchetatorilor că a comis faptele din ura pe care o are faţă de femei.
Aurel Mîndrilă, în vârstă de 33 de ani, era recidivist, el fiind condamnat pentru un viol comis la Vatra Dornei, dar şi pentru o tentativă de omor şi o tentativă de viol asupra unei tinere cu probleme psihice, fapte care au avut loc la Broşteni. El a fost eliberat din Penitenciarul Botoşani în 28 decembrie 2010.
( 7 nov 2011, 11:21:54