Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava a intrat în procedură de executare silită, după ce a refuzat în mod repetat să achite cheltuielile de judecată pentru două procese pierdute cu un sindicat.
Este vorba de două dosare în care Sindicatul Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar, condus de Vasile Gorea, a dat în judecată mai multe părţi, printre care şi Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, pentru drepturi băneşti care nu au fost acordate. După ce sentinţele au devenit definitive şi executorii, una în ianuarie şi alta în februarie 2011, conducerea unităţii de învăţământ a fost somată să achite cheltuielile de judecată, în sumă de aproximativ o mie de lei, ceea ce însă nu s-a întâmplat.
În aceste condiţii, sindicaliştii au apelat la un executor judecătoresc, care a somat în mai multe rânduri conducerea şcolii să achite banii. Cu tot cu cheltuielile percepute pentru procedura de executare silită s-a ajuns la un debit de 1.653 de lei.
O ultimă somaţie de plată, semnată de executorul judecătoresc Sarmis Cîmpulungeanu pe 14 octombrie, anunţă conducerea şcolii că s-a procedat la înfiinţarea popririi sumelor de bani din conturile pe care unitatea le are deschise la bănci.
Unitatea de învăţământ era atenţionată să achite debitul până pe 15 octombrie, „în caz contrar urmând a se continua executarea silită prin toate mijloacele prevăzute de lege, atrăgându-vă totodată atenţia că toate cheltuielile aferente executării silite până la recuperarea integrală a debitului vor fi suportate de dvs. în calitate de debitor, adăugându-se la debitul iniţial”.
Contactată telefonic, Crăiţa Buda Niga, directoarea Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a declarat doar că suma va fi plătită în curând, iar conturile şcolii nu vor fi blocate. De ce nu a plătit până acum această sumă şi când vor fi viraţi banii, sunt întrebări la care nu am putut obţine un răspuns.
( 4 nov 2011, 15:59:42