Trei linii de cale ferată din judeţ vor fi scoase la licitaţie săptămâna viitoare, reprezentanţii CFR sperând să găsească investitori dornici să se implice într-o asemenea afacere. Liniile vizate sunt Dorneşti - Gura Putnei – Putna, Dornişoara – Floreni şi Gura Humorului – Dărmăneşti. Toate acestea au mai făcut obiectul unor acţiuni similare şi în trecut, dar investitorii care au închiriat liniile au renunţat în scurt timp. Licitaţia va fi organizată pe 10 noiembrie, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), şi va fi o licitaţie publică cu strigare. În total, CFR încearcă să închirieze la nivel naţional circa 1.600 de km de cale ferată din infrastructura feroviară neinteroperabilă.
Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare.
„CFR SA are posibilitatea să ofere în regim de închiriere - prin licitaţii publice la Bursa Română de Mărfuri - secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici, conform prevederilor HG 643/2011. Operatorii economici desemnaţi câştigători sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative”, se precizează într-un comunicat al CFR SA.
Liniile care nu se închiriază vor fi vândute
Închirierea unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă reprezintă unul dintre angajamentele incluse în programul de eficientizare a sistemului feroviar, care vizează reducerea cheltuielilor şi a activităţilor neprofitabile.
Prin programul de eficientizare a activităţii, CFR urmăreşte respectarea angajamentelor Guvernului cuprinse în Scrisoarea de Intenţie, semnată cu Fondul Monetar Internaţional şi Memorandumul de Înţelegere cu Uniunea Europeană.
Guvernul a decis în iunie închirierea a circa 1.000 kilometri de linii de cale ferată şi închiderea altor aproximativ 1.000 de kilometri tronsoane feroviare, estimând că operaţiunea va genera economii de 109 milioane de lei la bugetele companiilor CFR, măsură convenită anterior cu Fondul Monetar Internaţional.
Executivul s-a angajat în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional să închidă 20% din liniile de cale ferată aflate în administrarea CFR SA, reprezentând aproximativ 4.000 de kilometri, dacă nu găseşte un investitor care să realizeze întreţinerea acestora şi care va fi selecţionat în urma unor licitaţii.
Potrivit datelor CFR, la nivelul anului 2009, lungimea totală a liniilor de cale ferată ale infrastructurii feroviare era de 20.210 km, din care 17.691 km infrastructură feroviară publică şi 2.519 km infrastructură feroviară privată.
( 3 nov 2011, 12:19:30
ASA SUCEVENI VOTATI-L PE MINCINOS IN CONTINURE CA BINE O S-O DUCETI!!!!
BRAVO FLUTURII!!!!!!!