30 de producători şi procesatori agricoli din judeţul Suceava vor participa, la sfârşitul acestei săptămâni, la Târgul „Produs în Bucovina” care va avea loc la Bucureşti.
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat ieri că, în cursul zilei de duminică, la Târgul „Produs în Bucovina” vor fi prezenţi mai mulţi actori cunoscuţi, „prieteni ai Bucovinei”, printre care Florin Piersic, Alexandru Arşinel, Vladimir Găitan, Vasile Moraru.
Flutur a spus că „aşa cum i-am obişnuit pe oameni, încercăm să prezentăm Bucovina aşa cum arată ea acasă. Vom fi prezenţi la Bucureşti cu oferta turistică, meşteşugurile, produsele tradiţionale, gastronomia, obiceiurile şi tradiţiile din Bucovina”.
Târgul „Produs în Bucovina” de la Bucureşti va fi organizat de vineri până duminică, în parcul "Alexandru Ioan Cuza" (fost Titan) din Sectorul 3 al Capitalei. La ediţia de anul trecut a Târgului „Produs în Bucovina” din Bucureşti, standurile producătorilor, procesatorilor şi meşteşugarilor suceveni au fost vizitate de peste 500.000 de persoane, bucureşteni şi turişti veniţi în Capitală. Numărul mare de vizitatori s-a văzut în cantităţile de produse vândute, peste 17 tone de produse din carne, circa 12 tone de preparate din lapte, precum şi importante cantităţi de mere, fructe de pădure şi alte produse tradiţionale din Bucovina.