„Organizatorii prezenţei Regelui Mihai I în Parlament au făcut-o mai mult din ură pentru preşedinte decât din dragoste faţă de Rege”. Este opinia exprimată de prim-vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PD-L, senatorul Orest Onofrei, după discursul pe care Regele Mihai I l-a rostit ieri în Parlament, la împlinirea vârstei 90 de ani. Onofrei a constatat că discursul Regelui a găsit clasa politică superisterizată şi hiperreactivă.
El a arătat că, în alte condiţii, împăcarea cu istoria e de apreciat şi vine chiar prea târziu.
„Dacă neo-monarhiştii actuali sunt de bună-credinţă şi chiar vor să ne împăcăm cu istoria, le propun să voteze în Parlament schimbarea Zilei Naţionale, de la 1 Decembrie, în data de 10 mai”, a afirmat senatorul PD-L de Suceava.
Trebuie spus că la şedinţa solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului Regele Mihai a fost însoţit de principesa Margareta şi de principele Radu. Fostul suveran a primit, după discursul său, Colanul Camerei Deputaţilor, şi a participat la dezvelirea bustului de bronz al Regelui Carol I, oferit cadou Parlamentului de către Casa Regală. La şedinţă au asistat foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, fostul premier Petre Roman, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, însă au absentat preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care participă la o vizită la Tbilisi (Georgia), premierul Emil Boc, dar şi preşedintele Traian Băsescu.
(26 oct 2011, 11:11:23