Două grupuri de indivizi s-au luat la bătaie în faţa unui magazin mixt de pe raza comunei Bilca, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, agresiunea petrecându-se duminică seară, în jurul orei 19:00.
Potrivit poliţiei, unul dintre grupuri era format din cinci angajaţi ai unei societăţi comerciale din Rădăuţi, care erau cazaţi într-un şantier din localitate.
În cealaltă tabără erau mai mulţi tineri din localitate, dar şi din Vicovu de Jos.
Principalii agresori care au provocat tot scandalul au fost identificaţi de poliţie în persoana unui tânăr în vârstă de 18 ani, Eugen K., şi a unuia de 21 de ani, Viorel C., de 21 de ani, ambii din Bilca. Cei doi sunt cercetaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în timp ce ceilalţi indivizi implicaţi în scandal au fost sancţionaţi contravenţional.