Un autoturism furat din Italia a fost descoperit de poliţiştii de frontieră suceveni în municipiul Rădăuţi. Potrivit celor afirmate de purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Suceava, comisar-şef Ilie Poroch Seriţan, în cursul zilei de miercuri, un echipaj din cadrul Inspectoratului a executat o acţiune pe linia combaterii traficului internaţional de autoturisme furate, ocazie cu care a depistat pe raza municipiului Rădăuţi un autoturism suspect, un BMW X3 înmatriculat în Bulgaria şi condus de Mihai Pînzar, în vârstă de 30 de ani, din localitate. La controlul efectuat de poliţiştii de frontieră bărbatul a prezentat documentele personale de identitate şi ale maşinii, însă în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că autoturismul figura ca fiind furat din Italia. Conducătorul auto a declarat că a cumpărat autoturismul în urmă cu circa o lună dintr-un târg de maşini, de la o persoană necunoscută, neştiind că acesta este furat. Până la proba contrarie, bărbatului i-au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, în vederea atribuirii numărului unic. Comisarul-şef Poroch-Seriţan a mai arătat că autoturismul BMV X3, evaluat la aproximativ 70.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul IJPF Suceava în vederea continuării cercetărilor.
(21 oct 2011, 11:29:01