Un bărbat din comuna Udeşti şi fiica sa minoră s-au răsturnat cu maşina, după ce primul a tras de volan, încercând să evite un câine apărut pe carosabil.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, nefericitul eveniment a avut loc vineri, în jurul orei 12:00, la ieşirea din Udeşti, pe DJ 208 A. Pentru a nu lovi câinele, Dumitru C., în vârstă de 35 de ani, a tras de volan şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, răsturnându-se cu maşina în afara părţii carosabile. În autoturism, se afla pe bancheta din spate şi fetiţa şoferului, în vârstă de 9 ani.
Din fericire, nici unul dintre ei nu a fost rănit.