O bătrână în vârstă de 74 de ani, din municipiul Suceava, a anunţat la poliţie că a fost atacată în apropierea scării blocului în care locuieşte de un copil care cerşea pe stradă şi care i-a smuls banii pe care septuagenara îi avea în mână.
Incidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 12:00, victima, Maria C., povestind că a fost să facă cumpărături la un chioşc de lângă blocul ei.
A cumpărat mai multe produse, iar când a primit restul, respectiv suma de 46 de lei, a fost acostată de un copil care i-a cerut bani.
Bătrâna l-a refuzat şi a plecat mai departe, ţinând banii în mână şi îndreptându-se spre scara de bloc. A mai făcut câţiva paşi şi, din spate, a venit copilul care cerşea, i-a smuls banii din mână şi a luat-o la fugă, dispărând printre blocuri.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorului şi recuperarea prejudiciului” se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.