Şapte unităţi de învăţământ din judeţul Suceava au fost evaluate de către Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), în vederea reacreditării. Experţi din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului au evaluat activitatea educaţională de la grădiniţele cu program prelungit Nr. 2 „Aşchiuţă” Suceava şi Nr. 1 „Căsuţa Piticilor” din Câmpulung Moldovenesc şi de la şcolile cu clasele I-VIII ”Dimitrie Păcurariu” Şcheia, Dorna Arini, Vatra Moldoviţei, Nr. 1 ”Vasile Tomegea” Boroaia şi ”Nicolae Labiş” Mălini.
După evaluare s-au acordat calificative pentru cei 24 de indicatori de performanţă, structuraţi pe trei domenii de competenţă, A - capacitate instituţională, B - eficacitate educaţională şi C - managementul calităţii. „Toate cele şapte unităţi şcolare din Suceava care au fost evaluate au obţinut reacreditarea, iar calificativele acordate pentru cei 24 de indicatori au fost S (Satisfăcător), B (Bine) şi FB (Foarte Bine) - trei dintre ele au obţinut numai calificative B şi FB. Punctele tari identificate de evaluatorii ARACIP în rapoarte au făcut referire la domenii precum calitatea corpului profesoral, baza materială a şcolilor, rezultatele elevilor, calitatea parteneriatelor educaţionale şi a activităţilor extraşcolare şi extracurriculare, comunicarea internă şi externă”, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Suceava, Petru Carcalete.
Ca arii de îmbunătăţire identificate au fost asigurarea serviciilor medicale pentru elevi şi asigurarea securităţii tuturor celor implicaţi în activitatea şcolară.
Şcolile evaluate în această perioadă fac parte dintr-un eşantion cuprinzând 31 de unităţi la nivel judeţean şi 1.024 de unităţi la nivel naţional, selectat în cadrul proiectului strategic al ARACIP. Rapoartele de evaluare externă a calităţii cu rezultatele înregistrate la aceste unităţi de învăţământ vizitate vor fi făcute publice în cursul anului 2012.