Sucevenii care nu vor să participe la recensământul populaţiei şi locuinţelor pot fi sancţionaţi cu amenzi de până la 1.000 de lei. Recensământul populaţiei va avea loc în perioada 20 – 31 octombrie 2011, aproape 3.000 de recenzori urmând să culeagă informaţiile de la populaţia judeţului Suceava. Potrivit prevederilor legale care reglementează organizarea recensământului, persoanele care vor refuza să furnizeze informaţii personalului de recensământ sau vor furniza date eronate sau incomplete pot fi sancţionate cu amenzi de la 200 la 1.000 de lei. Aceleaşi amenzi le pot primi şi cei care vor împiedica persoanele implicate în acţiunea de recensământ să efectueze înregistrările şi controlul datelor care fac obiectul recensământului.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Monica Tataru, a făcut un apel la populaţia judeţului să participe la recensământ şi să furnizeze în mod corect toate informaţiile cuprinse în formularele de recenzare.
„Obiectivul principal al recensământul populaţiei şi al locuinţelor este de a obţine informaţii ample şi de calitate privind numărul şi distribuţia teritorială a populaţiei, a structurii demografice şi socio-economice, date referitoare la gospodăriile populaţiei, precum şi la fondul locativ şi condiţiile de locuit ale populaţiei şi clădirile în care se situează locuinţele. Precizăm că aceste informaţii nu pot fi obţinute decât printr-o participare şi cooperare responsabilă a tuturor locuitorilor judeţului Suceava, prin răspunsuri oneste la întrebările recenzorilor, ştiut fiind că toate aceste informaţii se bucură, în conformitate cu Legea statistică, de confidenţialitate absolută, că ele nu pot fi folosite în nici un fel de circumstanţe altfel decât în scopuri statistice”, a declarat Monica Tataru.
Ea a explicat că în perioada 20 – 31 octombrie a.c. vor fi recenzaţi atât cetăţenii români cu domiciliul în ţară, indiferent dacă la momentul recensământului se află în ţară sau în străinătate, cât şi persoanele de cetăţenie străină sau fără cetăţenie care au domiciliul în România sau o reşedinţă temporară, indiferent de motivul stabilirii, refugiaţi, solicitanţi de azil, solicitanţi de cetăţenie română, străini sosiţi pentru afaceri sau în interes personal.
Chestionarele pot fi găsite şi la comisiile de recensământ
În acelaşi timp, la recensământ se vor înregistra toate clădirile de locuit, clădirile cu altă destinaţie în care se află locuinţe, clădirile cu unităţi de locuit în comun, cum ar fi internatele şcolare, căminele pentru studenţi, dormitoarele pentru muncitori, căminele de nefamilişti, casele de copii, căminele pentru bătrâni, hotelurile, spitalele, sanatoriile sau cabanele turistice.
„Menţionăm că se păstrează metoda de recenzare tradiţională, prin intervievarea directă a populaţiei de către recenzori, răspunsurile fiind înscrise în chestionarele de recensământ. Înregistrarea informaţiilor referitoare la persoane şi locuinţe se va face pe baza declaraţiilor persoanelor majore, de regulă la domiciliul sau reşedinţa acestora, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a persoanelor recenzate, sau de către un membru al gospodăriei cu capacitate deplină de exerciţiu. Persoanele prezente la domiciliul sau la reşedinţa lor sunt înregistrate de către recenzor, iar persoanele absente temporar sunt înregistrate la domiciliul lor, pe baza informaţiilor furnizate de celelalte persoane din gospodărie. Totodată, persoanele absente temporar sunt înregistrate şi în localitatea în care se află prezente temporar la momentul de referinţă al recensământului, pe baza declaraţiei pe propria răspundere”, a explicat Monica Tataru.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii a subliniat că persoanele care nu au fost găsite acasă pentru a putea fi intervievate trebuie să se prezinte până în ultima zi a perioadei de înregistrare a datelor, 31 octombrie a.c., la comisia de recensământ existentă în fiecare localitate.
(12 oct 2011, 07:25:25