Alcoolicii Anonimi din întreaga ţară au participat de pe 7 şi până pe 9 octombrie la un congres care s-a desfăşurat la Hotelul „Albert” din Suceava.
Congresul a fost organizat de Biroul de Servicii Generale ale Alcoolicilor Anonimi din România şi de Grupul Alcoolicilor Anonimi „Speranţa” din Suceava, care şi-a sărbătorit şi cea de-a X-a aniversare.
Congresul a debutat vineri, când au avut întâlniri, discuţii libere, a continuat sâmbătă cu mitinguri cu teme precum „Comunitatea şi Programul AA, elemente definitorii în dobândirea abstinenţei senine (dezvoltare individuală)”, „Responsabilitatea de membru AA”, „Recăderea, eşec sau lecţie de viaţă?”.
Congresul Alcoolicilor Anonimi din România a continuat până ieri, când a avut loc mitingul de închidere cu tema „Recunoştinţa”.
(10 oct 2011, 23:45:42