Rădăuţenii care au tranzitat în ultimele zile zona din vecinătatea Spitalului Municipal au observat că traficul rutier a fost suspendat parţial pe strada Grănicerului şi că acolo se desfăşoară lucrări de amploare. Lucrările vizează modernizarea străzii, amenajarea de parcări, reabilitarea trotuarelor, în condiţiile în care pe această arteră va fi instalat sens unic.
Inginerul Costel Florea, de la Direcţia Tehnică din Primăria Rădăuţi, a făcut câteva precizări: „Acolo au debutat o serie de lucrări pentru modernizarea arterei de circulaţie. Mai exact, pe această strada va fi de acum înainte sens unic, dinspre Calea Bucovinei spre strada Bogdan Vodă, în acelaşi timp vor fi realizate şi circa 70 de locuri de parcare. Vreau să mai menţionez că scuarurile care fuseseră amenajate pe această stradă vor fi desfiinţate şi, în acelaşi timp, vom muta în zona verde din vecinătatea trotuarelor stâlpii pentru iluminatul public. Estimez că lucrările vor fi finalizate în aproximativ două săptămâni şi cred că sensul unic care va funcţiona de acum pe această rută va duce la fluidizarea circulaţiei rutiere în zonă, în condiţiile în care pe strada Mihai Viteazul, stradă paralelă cu Grănicerului, funcţionează tot sens unic, dar invers, dinspre Bogdan Vodă spre Calea Bucovinei”.
Va fi rezolvată o problemă mai veche a celor care veneau la spital, dar şi a locatarilor din zonă
Primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, spune că lucrările de pe strada Grănicerului fac parte dintr-un plan care vizează modernizarea căilor rutiere din localitate. „Lucrările de pe strada Grănicerului fac parte dintr-un plan de modernizare şi de fluidizare a circulaţiei rutiere în municipiul Rădăuţi, plan pe care l-am elaborat de mai multă vreme. În afară de impunerea sensului unic pe direcţia Calea Bucovinei – strada Bogdan Vodă, la finalizarea lucrărilor, această stradă va arăta ca o stradă modernă, pentru că sunt prevăzute şi unele lucrări de reabilitare-modernizare, mai mult, prin apariţia zonei de parcare va fi rezolvată o problemă mai veche a celor care veneau la spital, dar şi a locatarilor din zona menţionată. Cred că parcările pe care le-am executat în cartierul Obor, apoi cele din Mihai Viteazul, au reuşit să fluidizeze traficul în zonă şi în acelaşi timp au demonstrat localnicilor că atunci când se doreşte să se realizeze un lucru, acesta se poate face…Nu ascund faptul că intenţionez să mai aduc unele modernizări în câteva cartiere din municipiu, în condiţiile în care voi găsi sprijin şi de la consilierii locali”, a precizat Aurel Olărean.
( 5 oct 2011, 17:43:27