Lemnul rămâne principalul produs exportat din judeţul Suceava. Potrivit unui raport al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, în primele cinci luni ale acestui an au fost exportate produse de lemn în valoare de 43,6 milioane de euro, respectiv 40% din volumul total al exporturilor din judeţ. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, volumul exporturilor produselor din lemn din 2011 a fost mai mare cu 8,45 milioane de euro. De precizat că şi în 2010, exporturile cele mai mari din judeţul Suceava au fost cele de produse din lemn.
Din raportul Direcţiei Judeţene de Statistică mai rezultă faptul că în primele cinci luni din 2011, pe locul al doilea la exporturi se situează maşinile, aparatele şi echipamentele electrice, cu o valoare de 16,7 milioane de euro, în timp ce pe următoarele locuri apar materiale textile – 10,4 milioane de euro, mijloacele şi materialele de transport – 8,38 milioane de euro, mărfurile - 5,7 milioane de euro şi articolele de încălţăminte, cu 5,26 de milioane de euro.
Potrivit raportului Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, în primele cinci luni ale acestui an exporturile din judeţ au totalizat o sumă de 106,7 milioane de euro, cu mult sub valoarea importurilor, de 131,4 milioane de euro.
Astfel, deficitul comercial înregistrat în judeţul Suceava în perioada ianuarie – mai 2011 a fost de circa 24,7 milioane de euro, mai mare cu 12,8 milioane de euro decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai mari importuri în judeţul Suceava au fost cele de maşini, aparate şi echipamente electrice, în valoare de 38,8 milioane de euro, urmate de materiale plastice şi cauciucuri – 22 de milioane de euro, metale – 11,76 milioane de euro, materiale textile – 10,93 milioane de euro şi mijloace de transport – 10,69 milioane de euro.
Suceava, locul patru în Regiunea de Nord - Est la exporturi şi importuri
Pe de altă parte, în urma analizei activităţii comerţului internaţional în cadrul regiunii de Nord – Est a României, rezultă faptul că judeţul Suceava se află pe locul patru, atât din punct de vedere al volumului mărfurilor exportate, cât şi din punct de vedere al volumului mărfurilor importate. Astfel, cu 13,8% din total exporturilor înregistrate la nivelul regiunii de Nord - Est, judeţul Suceava este devansat de Iaşi (26,2%), Neamţ (20,3%), Bacău (17,5%). După Suceava se află judeţele Botoşani, cu 13,5% din totalul exporturilor de la nivelul regiunii, şi Vaslui - 8,7%.
De asemenea, Suceava are 16,1% din totalul importurilor din regiunea de Nord-Est, şi este situat după judeţele Iaşi (31,1%), Bacău (18,5%) şi Neamţ (16,2%).
( 5 oct 2011, 15:25:12
UNII PROTECTORI SI TRAFICANTI NU MAI SUNT IN FUNCTII,CA CEI DIN IZV. SUCEVEI,BREAZA,FD.MOLD.SADOVA[ SPECIAL],C-LUNG,ETC.
UNII GATERISTI,INCEP SA AIBA INSOMNII SI COSMARURI NOAPTEA,INCEP SA APARA UN FEL DE MINI-BANCI,PTR IMPRUMUTURI,UNDE PROBABIL SE INCEARCA SPALAREA BANILOR.
SE CAM APROPIE FUNIA DE PAR LA UNII.E DOAR O CHESTIUNE DE TIMP!