În plină luptă, cel puţin la nivel declarativ, pentru stoparea poluării şi interzicerea depozitării gunoaielor în spaţii neautorizate, există şi locuri unde nimeni nu ia în considerare aceste aspecte. Se întâmplă pe raza oraşului Vicovu de Sus, la podul care traversează râul Suceava şi face legătura între localităţile Laura şi Gura Putnei, şi nu de azi, de ieri, ci de ani la rând.
Ce au făcut autorităţile din Vicovu de Sus pentru a stopa acest fenomen îngrijorător? Nimic. Ba nu, greşesc. Au adus un buldozer şi câteva remorci cu pământ şi balast cu care au acoperit şi apoi nivelat gunoiul. Şi pentru ca totul să fie readus la starea iniţială, iar gunoiul să redevină rege pe sute de metri din albia şi lunca râului Suceava, zilnic sunt descărcate alte cantităţi impresionante de deşeuri.
Primar Vicovu de Sus: „E dezastru, nu pot controla zona”
Neputinţa autorităţilor are şi un nume: Gheorghe Schipor. Acesta recunoaşte fără nici o urmă de remuşcare că totul i-a scăpat de sub control. Are în schimb o mare grijă: amenzile pe care le-a primit de la Garda de Mediu în ultimele luni. De aceea, cu glas tânguit cere o păsuire şi nu vrea să fie dat la ziar. Ce uită primarul din Vicovu de Sus este faptul că a fost păsuit şi de comisarii Gărzii de Mediu. În luna mai a acestui an a primit o amendă de 10.000 de lei şi i s-a cerut să remedieze situaţia, iar zona să nu mai semene cu o groapă de gunoi.
La următorul control, de pe 1 august, nu se schimbase absolut nimic. A urmat o nouă amendă. De această dată de 50.000 de lei. Sâmbătă, 1 octombrie, la două luni după ultima vizită a comisarilor de mediu, situaţia era identică.
Tipic pentru România, primarul Gheorghe Schipor a oferit şi justificări: „Vin oamenii şi aruncă mizeria şi degeaba fac săptămânal curăţenie. E dezastru acolo, dar nu pot controla zona”. Edilul din Vicovu de Sus s-a încurcat în explicaţii când a venit vorba de asigurarea pazei pentru zona respectivă şi pentru aplicarea de sancţiuni celor prinşi că aruncă gunoiul în locuri neautorizate.
„Mai dăm foc din când în când la gunoaie, dar nu-i putem urmări pe oameni. Mai vin şi din Laura, şi din Gura Putnei şi aruncă mizeria. Am pus şi balast peste gunoaie, dar tot nu putem ţine curăţenie. Nu ştiu ce să mai fac”, a arătat Schipor.
La Vicovu de Sus nu există nici un contract pentru ridicarea gunoiului
Dezastrul ecologic de la podul care leagă Laura de Gura Putnei este o surpriză doar pentru cei care observă fenomenul din exterior. În realitate, toate datele duceau spre un astfel de deznodământ.
Deşi Primăria Vicovu de Sus se laudă că a achiziţionat atât europubele, cât şi o maşină pentru selectat şi transportat gunoaiele, în realitate totul este doar o chestiune de suprafaţă. Fără să vrea, Gheorghe Schipor pune degetul pe rană.
„Nu avem încheiat nici un contract pentru ridicarea gunoiului cu oamenii sau cu societăţile comerciale. Am impus o taxă printr-o Hotărâre de Consiliu Local, dar nu toată lumea a plătit-o”, a menţionat primarul din Vicovu de Sus.
Logic, cine nu-şi plăteşte taxa de salubrizare nu poate beneficia nici de serviciile aferente. Iar în această situaţie se estimează că ar fi cam jumătate din locuitorii oraşului Vicovu de Sus.
Garda de Mediu cere ajutorul Prefecturii
Şefa Gărzii de Mediu Suceava, Diana Găşpărel, era în temă cu problemele de la Vicovu de Sus şi cu gravitatea poluării de pe râul Suceava.
„Noi am mers în control la sesizarea unui cetăţean din Gura Putnei. Am cerut autorităţilor din Vicovu de Sus să ia măsuri de salubrizare şi le-am dat un anumit termen. La următorul control, din luna august, am observat că totul era la fel, astfel încât am aplicat o nouă sancţiune. Din punctul nostru de vedere asta e tot ce putem face, să-l ţinem pe primarul de acolo din sancţiune în sancţiune. Având în vedere situaţia, voi cere şi sprijinul Prefecturii pentru a se implica în rezolvarea acestei probleme”, a explicat Diana Găşpărel.
În mod curios, o altă instituţie abilitată să ia măsuri în cazul poluării de la Vicovu de Sus, respectiv Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, a tăcut mâlc până acum. O confirmă reprezentanţii Gărzii de Mediu Suceava, care spun că nu au primit nici o sesizare din partea celor de la SGA. Poate şi pentru că directorul Ioan Ungureanu era ocupat să inunde cartierul Iţcani.
( 5 oct 2011, 11:22:22