Nu mai puţin de 60 de tineri din judeţul Suceava, Bălţi (Republica Moldova) şi Cernăuţi (Ucraina) au luat parte la cursurile organizate în cadrul unui proiect intitulat „Voluntari fără frontiere”, cursuri pentru formarea de voluntari în cadrul activităţilor de prevenire privind pericolul traficului de droguri, de persoane, migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere.
Ieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, instituţie partener în cadrul acestui proiect, a avut loc o conferinţă de presă la care au participat alături de managerul de proiect, Nelu Todireanu, preşedintele Fundaţiei Ana, şi reprezentanţi ai celorlalţi coorganizatori, respectiv Liga Tineretului Român „Junimea” din Cernăuţi, Primăria Bălţi şi Asociaţia “Small Euro Business” din aceeaşi localitate, precum şi Inspectoratul de Miliţie din Cernauţi.
Aceştia au prezentat activităţile desfăşurate până în prezent în cadrul proiectului demarat pe 1 martie şi programat să se finalizeze în aprilie 2012.
În luna mai a avut loc o campanie de informare pe temele proiectului în nu mai puţin de 48 de instituţii de învăţământ din Suceava, Cernăuţi şi Bălţi.
În august au avut loc cursurile de formare la care au participat cei 60 de voluntari aleşi în urma unor chestionare împărţite prin şcoli, voluntari care, luna aceasta, au organizat singuri prin unităţi de învăţământ din municipiul Suceava o caravană de informare privind voluntariatul, combaterea traficului de droguri, de persoane, crima organizată, a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere.
Preşedintele Fundaţiei Ana, Nelu Todireanu, a anunţat că, în perioada următoare, caravana de informare cu temele proiectului va avea loc şi la Cernăuţi şi la Bălţi.