Mai mulţi membri tineri ai Organizaţiei Judeţene Suceava a Uniunii Naţionale pentru Progresul României au participat zilele trecute la o acţiune de ecologizare în mai multe localităţi ale judeţului. Potrivit spuselor preşedintei UNPR Suceava, Cătălina Vartic, tinerii, dar şi seniori ai partidului au ecologizat mai multe zone din localităţile Siret, Udeşti, Fălticeni şi Drăgoieşti, reuşind să strângă câteva zeci de saci de deşeuri.
“Cea mai mare bogaţie a acestui judeţ o reprezintă natura şi datoria noastră este să o protejăm. Cei 250.000 de români din toată ţara care au participat la Ziua de Curăţenie Naţională fac parte din cel mai mare proiect de implicare socială din Romania şi au demonstrat că pentru un scop nobil putem şi trebuie să ne unim şi să ne implicăm”, a declarat Cătălina Vartic. Ea a adăugat că toţi cei care au participat la ecologizarea celor patru localităţi au anunţat că vor repeta acţiuni de acest gen în mod periodic, precizând că intenţia acestui partid este de a sensibiliza opinia publică să se implice.
“Curăţenia trebuie să pornească de la educarea oamenilor să nu arunce gunoaie şi să protejeze mediul inconjurător”, a mai spus preşedinta UNPR Suceava.