O fetiţă în vârstă de 9 ani, din comuna Volovăţ, a fost omorâtă, vineri seară, iar trupul neînsufleţit al micuţei a fost băgat de criminal într-un sac şi ascuns în anexa unei locuinţe de pe raza localităţii.
Poliţiştii au reţinut un suspect, un tânăr în vârstă de 21 de ani, Dan Ionel Dunga, localnic, care lucrează de mai muţi ani ca zilier chiar în gospodăria în care a fost găsit cadavrul minorei.
Vineri seară, în jurul orei 19:00, rudele victimei au anunţat poliţia, fiind îngrijorate de dispariţia fetiţei.
Minora a fost la şcoală, iar în drum spre casă a oprit pe la bunici. Şi-a lăsat bicicleta şi s-a dus să culeagă nuci. Din acel moment nimeni nu a mai văzut-o.
Mai multe echipaje de poliţie au fost trimise la Volovăţ să o caute pe minora dispărută, iar în scurt timp avea să fie găsită fără suflare, într-un sac ascuns în anexa respectivă.
La scurt timp, a fost reţinut şi suspectul care se afla în apropiere. Fetiţa avea mai multe leziuni la nivelul capului, iar anchetatorii nu exclud ca minora să fie fost şi victima unei agresiuni sexuale.
Pentru că tot mai mulţi săteni s-au adunat la postul de poliţie, revoltaţi de şocanta faptă şi puşi să-l linşeze pe suspectul în vârstă de 21 de ani, anchetatorii au decis să-l ducă pe Dan Ionel Dunga la audieri, la Rădăuţi.
„Întrucât sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, competent în soluţionarea cauzei”, se arată într-un comunicat remis aseară de Biroul de Presă al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava.
Vom reveni cu amănunte.
( 1 oct 2011, 04:51:39