Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost omorât, ieri după-amiază, de propria soţie, în urma unui scandal în familie.
Potrivit unor surse judiciare, Vasile Pintilie, din comuna Boroaia, a fost lovit de consoarta sa cu o secure în zona piciorului, în urma loviturii fiindu-i secţionată artera femurală.
Victima a decedat la scurt timp, în urma hemoragiei puternice.
Agresiunea s-a petrecut ieri, în jurul orei 16:30, în casa în care locuiau cei doi. La faţa locului au fost trimişi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, sub coordonarea unui procuror criminalist.
Mariana Pintilie, în vârstă de 50 de ani, este cercetată acum pentru omor calificat, iar aseară anchetatorii urmau să decidă dacă o vor încarcera în arestul poliţiei şi vor cere astăzi arestarea preventivă a suspectei.
Din datele pe care am reuşit să le obţinem aseară, până la ora închiderii ediţiei, sângeroasa faptă s-ar fi petrecut sub ochii fetei celor doi soţi, care le-ar fi povestit ulterior oamenilor legii cum s-au petrecut faptele.