Cei doi tineri care au „lucrat” bancomatul de la Bancpost Rădăuţi în vara acestui an au fost identificaţi de poliţiştii rădăuţeni, mai mult, unul dintre ei a petrecut noaptea trecută în arestul IPJ Suceava. După două luni de cercetări, în care lucrătorii de la biroul Investigaţii Criminale din Poliţia municipiului Rădăuţi au căutat să identifice tinerii care montaseră un dispozitiv tip „mâţă” (dispozitiv montat în fanta de eliberare a banilor) la bancomatul băncii din Rădăuţi, la finele săptămânii trecute, poliţiştii au reuşit să descopere, pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, autorii escrocheriei din luna iulie a.c..
La primele ore ale zilei de ieri, poliţiştii au efectuat două percheziţii la domiciliile lui Ştefăniţă Bujorean, în vârstă de 24 de ani, şi al lui Viorel Stoenescu, de 25 de ani, ambii din municipiul Suceava. Dacă pe Bujorean l-au luat chiar din pat, pe Stoenescu nu l-au găsit acasă, în schimb în locuinţa celui din urmă au găsit un dispozitiv tip „mâţă” folosit în escrocheriile de la bancomate.
În aceste condiţii, Ştefăniţă Bujorean a fost adus la Rădăuţi pentru audieri şi a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, iar împreună cu colegul său de „echipă”, pentru că amândoi au antecedente penale, va fi cercetat sub acuzaţia de furt. Reamintim cititorilor că în 14 iulie, cei doi au reuşit, cu ajutorul unui dispozitiv tip „mâţă”, să fure 200 de lei din banii pe care o femeie intenţionase să-i scoată de la bancomatul din incinta Bancpost din municipiul Rădăuţi.