O firmă suceveană a fost amendată cu 5.000 de lei pentru că a pus în vânzare cercei din ipsos înveliţi în aur şi care erau vânduţi drept cercei din aur, situaţia fiind sesizată Protecţiei Consumatorului de o femeie căreia i s-a defectat un cercel cumpărat de la această firmă.
Potrivit şefului Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava, Elena Oanea, un cumpărător a reclamat că o pereche de cercei pe care a cumpărat-o de la un magazin specializat în vânzarea bijuteriilor din metale preţioase erau din ipsos acoperit cu foiţă din aur.
Conform certificatului de calitate, cerceii erau din aur de 14 Karate, având greutatea de 3,25 grame.
După ce unul dintre cercei s-a stricat în perioada de garanţie, cumpărătorul a cerut magazinului repararea sau înlocuirea acestuia, dar vânzătorul a refuzat să-i repare sau să-i înlocuiască cerceii motivând că nu conţin 3,25 grame aur, iar globul pe care sunt montate pietrele fiind din ipsos şi că doar o parte din cercei, şurubul, cheiţa de prindere şi o foiţă care acoperă ipsosul, fiind din aur.
În urma reclamaţiei primite, inspectorii CJPC Suceava au mai găsit la comercializare încă cinci perechi de cercei cu acelaşi model, "cumpărătorii fiind înşelaţi prin informaţiile oferite", a spus Oanea.
Ea a precizat că firma a fost amendată cu 5.000 de lei şi a fost obligată să restituie contravaloarea cerceilor.
(27 sep 2011, 19:24:09