Zeci de oameni din Zamostea, dar şi din alte localităţi au rămas fără banii munciţi în construcţii după ce firma care executa lucrările de reabilitare a şcolii din localitate a dispărut fără urmă de pe şantier.
În luna aprilie a acestui an, la corpul vechi al şcolii din Zamostea au demarat lucrările de reabilitare, o investiţie de aproximativ 600 de mii de euro, derulată prin Banca Mondială. Licitaţia pentru executarea lucrărilor a fost câştigată de firma GobaCom din Bacău, firmă care, după cum a spus directorul şcolii din Zamostea, Bogdan Nistor, „a subcontractat lucrările unei alte societăţi comerciale din Iaşi, şi anume S.C <Strong Construct>”. Aceasta din urmă a început lucrările, şi chiar, aşa cum a mai menţionat directorul Bogdan Nistor, „s-au încadrat şi în grafic cu reabilitarea, în sensul că nu au întârziat cu lucrările”.
Zilnic, muncitorii stau în faţa şcolii, aşteptând un reprezentant al firmei, pentru a-şi primi banii
Acum câteva săptămâni însă, la sfârşitul lunii august, „din senin”, firma a abandonat lucrările, iar reprezentatul societăţii este de negăsit. „Au plecat pur şi simplu, nu au mai venit la lucru, iar la telefon nu mai răspunde nimeni”, a spus directorul Bogdan Nistor. Acesta a mai precizat că a luat legătura cu reprezentanţi ai firmei din Bacău care a câştigat de fapt licitaţia de execuţie a lucrării şi acum aşteaptă o altă echipă, de la o altă firmă, care să continue reabilitarea şcolii.
În afară de faptul că firma din Iaşi a abandonat şantierul, zeci de oameni din Zamostea care au lucrat la reabilitarea şcolii spun că nu şi-au primit banii pe ultimele două luni de muncă. Oamenii se adună zilnic în faţa şcolii, aşteptând un reprezentant al firmei din Bacău cu care să discute despre problema lor.
„Ei vor să vină cu altă echipă, dar cu banii noştri cum rămâne? Noi am muncit şi nu am fost plătiţi, stau aici cu toporul şi nu-i las să reînceapă lucrările până nu-mi iau banii”, a spus unul dintre muncitori.
Dan Melintei a lucrat pe şantier la reabilitarea şcolii din Zamostea încă de când au început lucrările, în luna aprilie. „Acuma, de două luni nu mi-au mai dat nici un ban, şi înainte îi dădeau cu ţârâita, dar acum am muncit degeaba”, a spus muncitorul.
Viorel Costiuc a fost recent angajat pe şantier, a muncit pe brânci mai bine de o lună de zile şi în cele din urmă nu a văzut nici un ban.
Au venit la muncă din Bacău şi nu au bani să plece acasă
Dacă Dan Melintei şi Viorel Costiuc sunt din Zamostea, într-o situaţie mai tragică sunt fraţii Costel şi Vasile Florea, care au venit din Bacău să muncească la reabilitarea şcolii din Zamostea şi s-au trezit că nu şi-au primit banii pe ultimele două luni, iar acum nu au cu ce pleca acasă. Stau pe şantier, într-o sală de clasă, şi muncesc cu ziua prin sat, până fac bani ca să poată pleca acasă.
„Am auzit că patronul firmei din Iaşi a luat banii şi a fugit în Italia, nu răspunde la telefon, nu putem da de el, nici nu ştiu ce să fac”, a spus Costel Florea.
Primarul comunei Zamostea, Neculai Achihăiei, cunoaşte situaţia de la şcoală, însă a declarat că primăria nu poate interveni în nici un fel. „Primăria nu s-a ocupat nici de contracte, nici banii nu vin pe la noi, totul e de la Bucureşti şi nu prea avem ce face”, a spus primarul.
La ora actuală, situaţia este incertă, şantierul abandonat şi oamenii neplătiţi. „Aşteptăm acum să vină un reprezentant al firmei din Bacău cu alţi oameni care să continue lucrările”, a spus directorul şcolii din Zamostea, Bogdan Nistor.
(27 sep 2011, 11:12:00
Îţi ,, numeri ’’ trecutul : odinioară , 2 diniori
Nu vezi nimic deşi cele 2 degete depărtătoare
Îţi cracănă gura unui buzunar fără locuitori
Banu’ a devenit o iubire care nu te iubeşte
Nu ştii ce ce-ai greşit ? nici eu nu ştiu
A naibii nevoie de bani ... zilnic parcă tot creşte
Proporţional cu buzunaru’ tot mai pustiu
Te dai în curu’ gol pe latura abrazivă a vieţii
Parcă şi prietenii ţi-s mai puţini , nu-i aşa ?
La anu’ va fi ( iar ) ,, bine ’’ ... e ,, ERA GĂLEŢII ’’
Trebuie să-ţi arate ( din nou ) cineva pe cine vei vota !