Ruinele Curţii Domneşti a domnitorilor Petru Muşat, Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, din centrul municipiului Suceava, vor deveni una dintre principalele atracţii turistice din zonă, odată cu realizarea unui amplu proiect de reabilitare şi punere în valoare a acestei zone care multă vreme a fost lăsată în paragină şi ascunsă de ochii lumii cu panouri metalice ruginite şi încărcate de afişe.
Planurile de punere în valoare a acestor construcţii care stau la baza transformării Sucevei într-o capitală a Moldovei medievale au fost prezentate ieri conducerii Primăriei Suceava de specialiştii companiei spaniole Arena, care a executat numeroase lucrări similare în zonele turistice ale Spaniei.
“Este un vis frumos ceea ce am văzut astăzi şi sperăm ca acesta să se transforme în realitate cât mai curând”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, după ce a urmărit o proiecţie a viitoarei Curţi Domneşti, conform lucrărilor de reabilitare propuse.
Scene istorice recreate în patru dimensiuni (4D)
Printre soluţiile tehnice propuse de specialiştii spanioli pentru punerea în valoare a ruinelor se numără o serie de rampe circulare de vizitare a complexului arheologic, refacerea parţială a zidurilor Curţii Domneşti, până la ultimele detalii cunoscute din datele istorice existente şi reconstituirea întregului ansamblu arhitectonic în mod virtual.
Complexul turistic Curtea Domnească va dispune şi de un mini-muzeu, cu spaţii expoziţionale, săli de conferinţe, dar şi o sală specială, în care curtea voievozilor va fi reconstituită în mod 4D, o noutate absolută în România.
“Acolo vor fi reconstituite lupte istorice, scene ale acelor vremuri, iar senzaţiile pe care le vor trăi spectatorii sunt reale, în sensul că dacă atunci era iarnă şi ningea, va ninge pe ei”, a explicat viceprimarul Viorel Seredenciuc.
Încântat de perspectivele realizării unui centru de atracţie turistică chiar în zona kilometrului zero al Sucevei, primarul Ion Lungu i-a mulţumit preşedintelui companiei Arena, Jose Esteban, pentru oportunitatea oferită, cu atât mai mult cu cât proiectul şi consultanţa tehnică sunt asigurate gratuit de spanioli.
“Azi s-a făcut un pas important în ceea ce priveşte reabilitarea şi modernizarea Curţii Domneşti. Faptul că au venit cu o delegaţie numeroasă de specialişti – arhitecţi renumiţi, specialişti în urbanism şi arhitectură, denotă faptul că într-adevăr au gânduri serioase să colaborăm la reabilitarea Curţii Domneşti. Cu toţii, inclusiv arheologul Florin Hău şi arhitectul-şef al judeţului, Constantin Gorcea, am fost de acord că este un proiect foarte bun, care conservă structura arhitecturală de acolo şi datele istorice, plus că dă şi o valoare comercială Curţii Domneşti”, a declarat Ion Lungu.
Şeful municipalităţii sucevene şi-a exprimat dorinţa de a “semna certificatul de naştere” al acestui proiect chiar anul acesta, prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi prinderea în lista de investiţii pe 2012 a modernizării Curţii Domneşti, pentru ca aceasta să devină cât mai curând una dintre principalele atracţii turistice din municipiu.