Organizaţia Judeţeană de Tineret a Uniunii Naţionale pentru Progresul României Suceava a organizat ieri o acţiune în cadrul campaniei naţionale Tineret UNPR “Donez sânge - salvez”.
Preşedintele tinerilor din UNPR Suceava, Florin Marciuc, a spus că este pentru al doilea an consecutiv când organizaţia pe care o conduce participă la această campanie. Florin Marciuc a arătat că la această acţiune au participat 25 de membri ai UNPR Suceava, iar tichetele de masă primite după donarea de sânge vor fi folosite pentru achiziţionarea de rechizite şcolare, care vor fi donate în perioada următoare copiilor din judeţ.
„Tineretul UNPR Suceava doreşte să sensibilizeze tinerii şi să dezvolte spiritul civic în vederea implicării în acţiuni sociale necesare redării speranţei de viaţă, în acţiuni ce fac bine comunităţii. Îndemnăm societatea să se implice mai mult în astfel de acţiuni sociale, deoarece există o lipsă acută de sânge pe plan local şi naţional”, a spus preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret a UNPR Suceava.