Nu mai puţin de şase minori cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani au ajuns la spital, fiind victimele unor accidente rutiere înregistrate la sfârşitul săptămânii trecute, în zilele de vineri şi sâmbătă, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Într-un singur caz, victima a fost accidentată grav. E vorba de un minor în vârstă de 17 ani, din satul Poiana Negri, care se plimba cu bicicleta pe raza localităţii de domiciliu. Un şofer din municipiul Câmpulung Moldovenesc, Gheorghe C., în vârstă de 50 de ani, se afla la volanul unei autoutilitare şi, potrivit poliţiei, din cauza vitezei neadaptate, la ieşirea dintr-o curbă, a pătruns pe contrasens şi l-a izbit în plin pe adolescentul de pe bicicletă, care circula din sens opus.
Un accident cu un scenariu asemănător a avut loc la Dumbrăveni, pe DJ 208B, victimă fiind tot un minor care se plimba cu bicicleta. Daniel F., de 27 de ani, din localitate, nu a adaptat viteza pe carosabilul acoperit cu pietriş şi a pătruns pe contrasens, lovind bicicleta pe care se afla un minor în vârstă de 13 ani. Din fericire, în acest caz, a fost vorba doar de o accidentare uşoară.
Tot de pe bicicletă la spital a ajuns şi o fetiţă de 6 ani, din Liteni, care a pătruns de pe o uliţă pe drumul principal, fără să se asigure, fiind acroşată de un autoturism condus de un bărbat din municipiul Suceava, Gheorghe U., de 49 de ani.
Pasager minor, rănit de un „şofer” în vârstă de 17 ani
De îngrijiri medicale a avut nevoie şi un minor în vârstă de 15 ani, din localitatea Vuliva. Acesta se afla într-un autoturism condus de un alt minor din localitate, un adolescent în vârstă de 17 ani, în momentul în care maşina a intrat într-o gradă de lemne stivuită lângă gardul unei case din localitate.
Şoferul minor a părăsit locul accidentului, însă a fost găsit de poliţişti şi este cercetat acum pentru trei infracţiuni: vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere auto şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
Lista minorilor care au ajuns la spital este completată de o fetiţă de 7 ani, din Hânţeşti, şi un băiat de 11 ani, din Gulia – Dolhasca, care au fost accidentaţi uşor, după ce s-au angajat în traversarea străzii fără a se asigura corespunzător.